Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:39 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CNAIR A fost desemnat câștigătorul pentru reabilitarea podului peste brațul Borcea

ro

19 Mar, 2021 13:45 1993 Marime text
  • Miercuri, 17 martie 2021, a fost desemnat câștigătorul procedurii de atribuire a contractului având ca obiect „Realizarea lucrărilor de Reabilitare a Podului peste brațul Borcea, situat pe Autostrada A2, la km 149+680”.

Ofertantul desemnat câștigător este Asocierea MARISTAR COM SRL – HYDROSTOY AD, cu preţul de 67,753,035.18 Lei fără TVA.

Durata contractului este de 24 luni perioada de execuție a lucrărilor, iar perioada de garanție a lucrărilor de 60 de luni.

Podul peste Dunăre de la Fetești este un pod combinat de cale ferată și șosea, de tip constructiv (grinzi cu zăbrele și viaducte de acces), care traversează bratul Borcea al fluviului Dunărea și, împreună cu podul similar de la Cernavoda, conectează orașele Fetești și Cernavodă între regiunile Dobrogea și Muntenia.

În conformitate cu prevederile normativelor în vigoare, podul peste Bratul Borcea se încadrează în clasa stării tehnice III. În cadrul contractului de reabilitare vor fi realizate o serie de lucrări de reparații complexe (înlocuirea hidroizolației și a căii pe partea carosabilă și trotuare,  înlocuirea parapetului pietonal și direcțional, înlocuirea rosturilor de dilatație, lucrări de reparații cu betoane speciale -  la placa de suprabetonare a viaductelor de acces și la pile, lucrări de refacere a protecției anticorozive la structura metalică, atât pe podul principal, cât și pe viaductele de acces) care vor permite aducerea podului la o stare tehnică în conformitate cu cerințele de calitate prevăzute în legea 10/1995 privind rezistența și stabilitatea la acțiuni statice și dinamice, siguranța în exploatare și protecția mediului.


Semnarea contractului de achiziție publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestații și respectiv după soluționarea tuturor contestațiilor/plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii