CNAPMC, in clasamentul celor mai bune companii din tara
CNAPMC, in clasamentul celor mai bune companii din tara
20 Dec, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
1523
Marime text
Realizarea obiectivului Terminalul de Containere Mol II a implicat investitii de peste 90 de milioane de euro * Facilitatile vamale aplicate in Portul Constanta au creat un statut apropiat cu cel de "Port Liber" * Planurile pentru inceputul anului viitor ale CNAPMC tintesc spre amenajarea complexa a Portului turistic Tomis
Momentul bilanturilor anuale a fost abordat si la nivelul Portului Constanta in urma cu doua zile. Compania Nationala Administratia Porturilor Maritime Constanta si-a prezentat realizarile de peste an intr-un cadru oficial specific acestor tipuri de actiuni, invitati la eveniment fiind reprezentanti ai presei centrale si locale, precum si intregul staff al CNAPMC. Cum era si de asteptat, bilantul activitatii companiei pe anul 2003 a fost incarcat de realizari majore in ceea ce priveste infrastructura Portului Constanta, obiective si sectoare economice importante. Printre realizarile cele mai importante ale CNAPMC la nivelul intregii platforme portuare se numara implementarea prevederilor Ordonantei de Guvern nr.131/2000, privind trecerea Portului Constanta la regimul de exploatare de port cu facilitati vamale. Valoarea totala a investitiei s-a ridicat la 4 milioane de euro, finantarea fiind facuta 100% din surse proprii CNAPMC. Un alt succes inregistrat de compania constanteana este si inaugurarea Terminalului de Containere de pe Molul II S-Port Constanta. Investitia in valoare de peste 90 de milioane de euro, facuta in colaborare cu guvernul japonez, a ridicat Portul Constanta-Sud la statutul de cel mai mare si mai modern port din Europa in ceea ce priveste potentialul traficului international de marfuri containerizate. Componenta de infrastructura a proiectului de mediu in Portul Constanta, care a avut ca scop asigurarea sporului de energie electrica necesara pentru dezvoltarea viitoare a Portului Constanta Sud si in special punerea in functiune in conditii optime a proiectului Terminal de Containere, a fost pusa in aplicare prin trecerea la o putere de 110 Kilovolti a Statiei de transformare Port IV si extinderea Statiei de 110 KV din Eforie Nord. Valoarea estimata a celor doua componente este de aproximativ 30,5 milioane de euro. De asemenea, CNAPMC a reusit intr-o perioada extrem de scurta alimentarea cu gaze naturale a unor obiective importante din Portul Constanta. In timpul sedintei de bilant a fost specificat si faptul ca tarifele portuare mari nu vor mai fi subventionate de operatorii portuari. CNAPMC a anuntat, totodata, ca a obtinut locul doi pe tara (dupa Compania Loteria Romana) in topul celor mai performante companii nationale. Pentru viitor, CNAPMC a anuntat investitii majore in constructia rapida a noului drum de acces la Terminalul de Containere Mol II S, prin ridicarea unui pasaj rutier denivelat, proiect in valoare de 7,5 milioane de dolari si finantat in proportie de 79% de Banca Japoneza de Cooperare Internationala, restul fiind asigurat de la bugetul de stat, si amenajarea complexa a Portului turistic Tomis, investitie care va implica cheltuieli in valoare de 6 milioane de euro. 90% din investitie va fi asigurata de CNAPMC, iar restul, de la buget.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii