Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:06 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CNSC a admis anularea unui lot în cadrul unei licitații organizate de Spitalul Municipal Medgidia

ro

12 Mar, 2022 00:00 1487 Marime text
  • Consiliul Național de Soluționare a Constestațiilor a emis o decizie la contestația nr. 5/2540/25.01.2022, înregistrată de Medist SRL prin care s-a solicitat comunicarea tuturor actelor de procedură,împotriva documentației de atribuire, pentru loturile nr. 3 și nr. 5,elaborată de Spitalul Municipal Medgidia, în cadrul procedurii de atribuire, prin licitație deschisă, organizată pe loturi, în vederea încheierii contractului de achiziție publică având ca obiect „Achiziția de aparatură medicală lot 1-5, Laborator, etapa a III-a”
  • Asupra cauzei de față, CNSC a decis să admită capetele de cerere din contestația depusă de SC Medist SRL în contradictoriu cu Spitalul Municipal Medgidia în ceea ce privește lotul 3
  • De asemenea, CNSC obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de să aducă remedierile la cunoștința operatorilor economici interesați de participarea la procedură, prin publicarea lor în SICAP
  • Totodată CNSC a respins ca nefondate capetele de cerere din contestația depusă în ceea ce privește lotul 5

 
Consiliul Național de Soluționare a Constestațiilor a emis o decizie la contestația nr. 5/2540/25.01.2022, înregistrată de Medist SRL, cu sediul social în București prin care s-a solicitat comunicarea tuturor actelor de procedură,împotriva documentației de atribuire, pentru loturile nr. 3 și nr. 5,elaborată de Spitalul Municipal Medgidia, în cadrul procedurii de atribuire, prin licitație deschisă, organizată pe loturi, în vederea încheierii contractului de achiziție publică având ca obiect „Achiziția de aparatură medicală lot 1-5, Laborator, etapa a III-a”.

Contestatarul a solicitat obligarea autorității contractante la remedierea aspectelor de nelegalitate ale documentației de atribuire aferente loturilor nr. 3 și nr. 5 al procedurii și anularea procedurii în ceea ce privește loturile nr. 3 și nr. 5, în temeiul art. 26 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 101/2016 coroborate cu prevederile art. 212 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 98/2016”.

Asupra cauzei de față, CNSC a decis să admită capetele de cerere din contestația depusă de SC Medist SRL în contradictoriu cu Spitalul Municipal Medgidia în ceea ce privește lotul 3.

De asemenea, CNSC obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, cu respectarea prevederilor legale și a celor evocate în motivare, să modifice documentația de atribuire în sensul celor stabilite de Consiliu, să aducă remedierile la cunoștința operatorilor economici interesați de participarea la procedură, prin publicarea lor în SICAP, și, dacă este cazul, să stabilească o nouă dată limită de depunere a ofertelor, astfel încât să se asigure o perioadă suficientă elaborării și prezentării de oferte în acord cu modificările survenite în cuprinsul documentației de atribuire pentru lotul 3.

CNSC a respins însă ca nefondate capetele de cerere din contestația depusă în ceea ce privește lotul 5.

Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016.

Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016.

 
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 

Procedura de achiziție pentru noile stații de autobuz din Constanța a ajuns în etapa finală. Cât mai avem de așteptat până vor deveni funcționale?(DOCUMENTE)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii