Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:34 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CNSC a menținut decizia de anulare a unei proceduri de atribuire în cadrul unei licitații organizate de primăria Constanța

ro

14 Aug, 2020 00:00 1501 Marime text
  • Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a adoptat decizie nr. 1392/C6/1599 la contestația formulată de către SC Thallassa Cons SRL
  • Municipiul Constanța a organizat procedura simplificată de achiziție publică având ca obiect serviciul de diriginți de șantier pentru obiectivul de investiții «Îmbunătățirea mobilității în municipiul Constanța, zona bd. 1 Mai – Șoseaua Mangaliei”
  • CNSC a decis să respingă, ca nefondată, contestația formulată de către SC Thallassa Cons SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă municipiul Constanța
  • CNSC menține decizia de anulare a procedurii de atribuire contractului

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a adoptat decizie nr. 1392/C6/1599 la contestația formulată de către SC Thallassa Cons SRL, reprezentată legal prin administrator Cătălin-Dan Stănculescu, împotriva deciziei de respingere a ofertei sale, ca neconformă, comunicată prin email, în data de 30.07.2020, de către municipiul Constanța, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată într-o singură etapă, derulată online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Serviciul de supervizare lucrări prin diriginți de șantier pentru obiectivul de investiții «Îmbunătățirea mobilității în municipiul Constanța, zona bd. 1 Mai – Șoseaua Mangaliei»”, cod CPV 71520000-9 servicii de supraveghere a lucrărilor. Prin intermediul contestației s-au solicitat următoarele: să se constate netemeinicia și nelegalitatea deciziei autorității contractante de a declara oferta societății noastre ca fiind neconformă, pentru presupusa situare a acesteia în premisa enunțată de art. 137 alin. (3) lit. a) din Normele metodologice, art. 215 din Legea nr. 98/2016, H.G. nr. 395/2016; anularea deciziei autorității contractante de a respinge oferta societății noastre ca fiind conformă și, pe cale de consecință, revocarea tuturor actelor ce izvorăsc din această decizie, inclusiv a deciziilor de comunicare și a oricăror alte acte subsecvente acesteia și obligarea autorității contractante la reevaluarea  ofertei societății noastre sub aspectul reverificării modului de îndeplinire de către aceasta a tuturor condițiilor impuse de documentația de atribuire, caiet de sarcini.
Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CNSC a decis să respingă, ca nefondată, contestația formulată de către SC Thallassa Cons SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă municipiul Constanța.
Pe cale de consecință, CNSC menține decizia de anulare a procedurii de atribuire în cauză astfel cum este aceasta precizată în cadrul raportului procedurii înregistrat la emitent sub nr. 115116/30.07.2020.
Obligatorie. Împotriva prezentei decizii, se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în conformitate cu dispozițiile art. 29 din Legea nr. 101/2016.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii