Cod galben de vreme rea la Constanța! Atenționarea Primăriei
Cod galben de vreme rea la Constanța! Atenționarea Primăriei
15 Feb, 2025 11:15
ZIUA de Constanta
393
Marime text
![](/static/www_v2/img/logo.jpg)
![](images/stories/2025/02/15/utilaje-prim-cta.jpg)
![Sursa foto: Primăria Constanța](https://www.ziuaconstanta.ro/images/stories/2025/02/15/utilaje-prim-cta.jpg)
- Atenționarea emisă de meteorologi este valabilă de mâine, 16 februarie, ora 08:00, până pe 17 februarie, ora 20:00.
Centrul Meteorologic Regional Dobrogea informează că, în intervalul menționat, în județul Constanța, temporar va ninge moderat cantitativ și se va depune strat de zăpadă în general de 10...15 cm. Vântul se va intensifica temporar, cu viteze de 35...45 km/h, viscolind ninsoarea
Astăzi, vremea se va răci semnificativ față de ziua precedentă. Astfel, temperatura maximă va fi de 3...4 grade, iar cea minimă de -3...-2 grade. Cerul va fi mai mult noros și, mai ales noaptea, temporar va ninge. Vântul va avea intensificări, îndeosebi pe parcursul zilei, cu viteze în general de 40...50 km/h.
Mâine, vremea va continua să se răcească, astfel că temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 0 grade, iar cea minimă va fi de -3...-2 grade.
„În funcție de evoluția fenomenelor meteorologice, utilajele pentru deszăpezirea orașului vor fi dispuse în puncte fixe din municipiul Constanța pentru a interveni rapid”, transmite Primăria Constanța.
Conform sursei, constănțenii au la dispoziție următoarele numere de telefon pentru a anunța orice probleme legate de serviciile de deszăpezire de pe raza municipiului:
- Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055
- Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205 și 0341/922
- Dispecerat Serviciul Protecție Civilă– 0737552271.
Citește și
Cod galben de ninsoare la Constanța! Detalii de la ANM
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii