Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:59 21 02 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comedia „Mentorii”, în avanpremieră la Constanța, pe 23 februarie 2025!

ro

19 Feb, 2025 15:45 289 Marime text
Sursa foto: Untold






„Mentorii”, una dintre cele mai așteptate comedii românești ale anului 2025, își continuă turneul de promovare și ajunge la Constanța, duminică, pe 23 februarie. În cadrul evenimentului, vor avea loc două proiecții speciale la Cinema City VIVO și Cinema City Park unde vor fi prezenți Cătălin Bordea, Doina Teodoru și Radu Bucălae, alături de alți membri ai echipei de producție. Aceasta este o oportunitate specială pentru spectatori de a descoperi detalii din culisele filmului și de a interacționa direct cu vedetele. Comedia MENTORII va intra în cinematografele din toată țara pe data de 28 februarie.

Programul proiecțiilor la Constanța

Constanța este unul dintre cele opt orașe în care ajunge turneul de promovare al comediei MENTORII. Acesta include și alte locații importante precum: Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova, Brașov, București, Botoșani și Iași.

La Constanța, programul proiecțiilor este următorul:
  • Ora 18:00 – Cinema City VIVO
  • Ora 20:00 – Cinema City Park
Biletele pentru proiecțiile speciale pot fi achiziționate online pe website-ul oficial al filmului:www.mentoriifilmul.ro

MENTORII – o comedie savuroasă despre influencerii din mediul online

Filmul MENTORII promite să fie una dintre cele mai spumoase producții cinematografice ale anului 2025 care combină umorul inteligent cu ironia socială. Inspirat din realitate, scenariul explorează fenomenul „experților” din online, acei influenceri care oferă sfaturi miraculoase despre succesul garantat și transformările peste noapte.


În distribuție apar atât actori consacrați, cât și creatori de conținut, sportivi și oameni de televiziune, printre care: Adrian Titieni, Mario Fresh, Tina Duceac, Bogdan Drăcea, Cătălin Oprișan, Dan Frînculescu, Mihai Petre, Emil Rengle, Alejandro Fernandez, Raluca Bădulescu, Silviu Mircescu, Joseph Adam și Meko Selim. De asemenea, spectatorii vor avea parte de apariții-surpriză ale unor vedete din showbiz.
După evenimentul de la Constanța, va avea loc premiera de gală de la București, pe 24 februarie, iar mai apoi turneul de promovare al comediei va ajunge la Iași, pe 27 februarie cu o proiecție specială la Cinema City.
 
 
Citește și
Festivalul Massif revine în Poiana Brașov la începutul lunii decembrie 2025
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii