Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:10 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comisia Europeană România a îndeplinit angajamentele din Mecanismul de Cooperare şi Verificare. MCV poate fi ridicat

ro

22 Nov, 2022 21:45 1000 Marime text

Progresele realizate de România sunt suficiente pentru îndeplinirea angajamentelor din Mecanismul de Cooperare şi Verificare asumate la aderarea la Uniunea Europeană, iar toate condiţionalităţile pot fi închise în mod satisfăcător, se arată în cel mai recent raport MCV, prezentat marţi de Comisia Europeană, care precizează că de acum nu va mai monitoriza România în cadrul MCV, evaluarea urmând să continue anual prin mecanismul general de la nivelul UE privind statul de drept, scrie Agerpres.

Raportul Comisiei Europene privind reforma sistemului judiciar şi lupta împotriva corupţiei apreciază progresele realizate de România în privinţa recomandărilor şi îndeplinirea condiţionalităţilor MCV de la raportul precedent, din iunie 2021.

Evaluarea "remarcă pozitiv eforturile semnificative ale României pentru implementarea tuturor acestor recomandări prin legi, politici şi instrumente noi pentru a întări sistemul judiciar şi a combate corupţia", se arată într-un comunicat al Executivului UE.

Printre reformele importante se numără legile justiţiei recent adoptate şi o nouă strategie pentru dezvoltarea sistemului judiciar.

Comisia notează de asemenea angajamentul României de a ţine cont de opinia Comisiei de la Veneţia în privinţa legilor justiţiei şi să ia măsuri suplimentare dacă va fi nevoie.

"În privinţa luptei împotriva corupţiei, instituţiile statului îşi unesc forţele pentru a implementa o nouă strategie naţională anticorupţie, iar în 2021 şi 2022 s-a înregistrat din nou un bilanţ pozitiv în legătură cu eficienţa investigării şi sancţionării corupţiei la nivel înalt", se mai precizează în raportul CE, citat în comunicat.

"Parlamentul a îmbunătăţit procedura privind ridicarea imunităţii politice, iar instituţiile responsabile pentru aplicarea regulilor privind integritatea şi conflictele de interese şi pentru gestionarea şi recuperarea activelor ilegale au lucrat eficient", adaugă Bruxellesul.


"De asemenea, România înregistrează progrese rapide în revizuirea Codurilor Penale, precum şi în consolidarea cadrului de lucru privind integritatea", mai notează Comisia Europeană, adăugând că "finalizarea acestor reforme importante este un jalon în cadrul Planului de Redresare şi Rezilienţă al României".

"Comisia va continua să coopereze cu România pentru realizarea lor cu succes, în acord cu legislaţia UE şi cu standardele internaţionale anti-corupţie", se mai menţionează în raport.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii