Compania NEPI, în aşteptare Constănţenii pot influenţa acordul de mediu pentru extinderea City Park Mall
Compania NEPI, în aşteptare: Constănţenii pot influenţa acordul de mediu pentru extinderea City Park MallÎn acest sens, compania anunţă publicul interesat asupra deciziei de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere imobil existent S+P+1 E + Etaj tehnic conform PUZ aprobat cu destinaţia de complex comercial şi organizarea de şantiere“, imobil propus a fi amplasat pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu nr. 116 C. Proiectul acordului de mediu şi informaţiile relevante pentru luarea deciziei pot fi consultate la sediul autorităţii competente - Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Constanţa. Observaţiile şi contestaţiile publicului se primesc la sediul APM Constanţa până pe data de 11 noiembrie.
Reamintim că Municipalitatea constănţeană a emis, la 8 septembrie, certificatul de urbanism nr. 2637, al cărui beneficiar este SC NEPI Five Property Development SRL. Obiectul certificatului de urbanism constă în „remodelare funcţională a etajului 1 cu zona cinematograf, agrement şi zona restaurante în centrul comercial City Park Constanţa“. Investiţia este realizată de SC NEPI Five Property Development SRL, conform contractului privind acordarea unor drepturi de superficie şi transferul drepturilor de construire şi dezvoltare. Certificatul de urbanism este valabil până la 8 septembrie 2016. De asemenea, pe data de 7 ianuarie a acestui an, municipalitatea Constanţa a eliberat certificatul de urbanism nr. 3, al cărui beneficiar este societatea NEPI Five Property Development SRL. Potrivit documentului, obiectivul vizat constă în „extindere imobil existent 2 S+P+1E conform PUZ aprobat cu destinaţia de complex comercial şi acoperire cu pergolă terasă existentă“. Este vorba despre City Park Mall, situat pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu nr. 116 C. De asemenea, pe data de 19 iunie, Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa a făcut public şi memoriul de prezentare a proiectului, al cărui titular este NEPI Five Property Development SRL.
Din memoriul de prezentare depus la APM Constanţa
Potrivit documentului depus la instituţia constănţeană, se propune construirea unei extinderi a centrului comercial City Park Mall, având S+D+P+1E parţial + Etaj tehnic, cu reclame independente şi faţade publicitare luminoase. De asemenea, extinderea va cuprinde spaţii anexe aferente spaţiilor comerciale şi spaţii de parcare, precum şi o eventuală împrejmuire, unde este cazul. În zona Lake Level, se dorește o extindere sub actuala parcare, prin lărgirea hypermarketului Cora şi a depozitului acestuia şi crearea a 14 spaţii comerciale destinate retailerilor din fashion. Din actuala parcare se va păstra aproximativ un sfert, aproape jumătate din actuala piaţetă de la intrare va fi desfiinţată, în aripa ce se ridică pe actuala parcare se vor amenaja 53 de noi spaţii comerciale pentru retailerii din fashion, iar terasa de pe partea cu lacul va fi desfiinţată şi în locul ei vor fi amenajate trei noi spaţii pentru localuri fast food. În zona Sky Level, peste noua aripă de fashion se va amenaja un roof-top parking cu rampă de acces din zona Teatrului de Vară, iar peste actuala parcare existentă pe latura dinspre strada Soveja se va amenaja un al doilea roof-top parking. Cele două parcări vor fi legate printr-un sky-bridge pietonal acoperit. Deasupra noii zone de food-court se vor amenaja trei spaţii comerciale. Toate magazinele din actualul Sky Level vor fi desfiinţate, în locul acestora urmând să fie amenajat un cinematograf cu opt săli. Terenul din faţa acceselor principale se va amenaja ca spaţiu tip piaţetă urbană şi spaţii verzi.
Din datele oficiale ale Registrului Comerţului
Potrivit Registrului Comerţului, societatea NEPI Five Property Development SRL a fost înfiinţată în anul 2013, având sediul social în municipiul Bucureşti, strada Barbu Văcărescu. Capitalul social subscris este de 10.000 de lei, integral vărsat, fiind compus din 1000 de părţi sociale, valoarea uneia fiind de 10 lei. Asociaţii societăţii sunt: Ne Property Cooperatief UA (cu sediul social în Olanda, Amsterdam, Schiphol Boulevard 231), care deţine 999 de părţi sociale, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 99,9% şi SC NEPI Bucharest Two SRL, care deţine o parte socială, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 0,1%. Administratorii societăţii sunt: Victor Semionov (născut în 1977, la Chişinău), Alexandru Morar (născut în 1983, la Târgu Mureş), Tiberiu Smaranda (născut în 1981, la Râmnicu Vâlcea). Activitatea principală a societăţii NEPI Five Property Development SRL vizează „consultanţă pentru afaceri şi management“. Societatea NEPI Bucharest Two SRL, cea care a achiziţionat, anul trecut, pentru fondul sud-african de investiţii New Europe Property Investments (NEPI), centrul comercial City Park Constanţa, a fost înfiinţată în anul 2007. Sediul social al societăţii NEPI Bucharest Two SRL se află în municipiul Bucureşti, strada Barbu Văcărescu. Cât priveşte capitalul social subscris, acesta este de 9.644.450 de lei, fiind compus din 964.445 de părţi sociale, valoarea uneia fiind de 10 lei. Asociaţi sunt NEPI Bucharest One SRL (cu sediul social în Bucureşti, strada Nicolae G. Caramfil), care deţine o parte socială, şi Ne Property Cooperatief UA (cu sediul social în Olanda, Amsterdam, Schiphol Boulevard 231), care deţine 964.444 de părţi sociale, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 99,9999%. Administratorii societăţii NEPI Bucharest Two SRL sunt Tiberiu Smaranda, Alexandru Morar şi Semionov Victor. Activitatea principală, conform codificării CAEN, este „dezvoltare (promovare) imobiliară“. Fondul sud-african de investiţii New Europe Property Investments (NEPI) a achiziţionat, în luna decembrie 2013, prin intermediul NEPI Four Real Estate Solutions şi NEPI Bucharest Two, centrul comercial City Park Constanţa, cu o suprafaţă închiriabilă brută de 29.284 de metri pătraţi. Odată cu centrul comercial din Constanţa, cei de la NEPI au cumpărat şi proiectul de extindere.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp