Comuna Crucea a obținut finanțare pentru proiectul de eficientizare a iluminatului public
Comuna Crucea a obținut finanțare pentru proiectul de eficientizare a iluminatului publicVești bune pentru locuitorii unei comune constănțene!
Comuna Crucea a obținut finanțare pentru proiectul de eficientizare a iluminatului public
Administrația locală din comuna Crucea a mai înregistrat o reușită în atragerea de fonduri nerambursabile.
Primarul Iulian Tudorache a anunțat că un proiect depus anul trecut, a fost acceptat spre finanțare, în cadrul Programului privind sprijinirea eficienţei energetice şi a gestionării inteligente a energiei în infrastructura de iluminat public – 2021, derulat de Administrația Fondului de Mediu (AFM)., transmite un comunicat din partea PNL Constanța.
,,Anul trecut, tot în luna decembrie am depus un proiect pentru eficientizarea energiei pentru iluminatul public în satele Crucea, Stupina și Galbiori, acum, la un an distanță, am primit confirmarea aprobării finanțării. Se vor schimba toate lămpile cu lămpi cu led, cablaje și punctele de aprindere.Totodată se va implementa un sistem inteligent de gestionare. Lămpile de iluminat vor fi montate pe toți stâlpii, nu unul din doi, așa cum funcționează în acest moment. Lucrările vor începe în primăvară. Suntem optimiști că și cel de-al doilea proiect care cuprinde satele Băltăgești, Crișan și Șiriu va primi finanțare,“ a informat Iulian Tudorache, primarul comunei Crucea.
Proiectul localității Crucea a obținut cel de-al doilea punctaj dintre localitățile care au depus solicitări, respectiv 87, 56 puncte, iar suma alocată este de un milion de lei, maximul care putea fi obținut pentru acest proiect.
Citește și: Primăria Constanța s-a răzgândit! Iluminatul pe timpul nopții pe bulevarde și în zona centrală va funcționa în program normal
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp