Concluziile Curții de Conturi a României, în urma controlului la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă
Concluziile Curții de Conturi a României, în urma controlului la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței
09 Mar, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
1695
Marime text
- Curtea de Conturi a României a efectuat verificări în 2019 la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă
- Concluziile au fost publiate recent în raportul întocmit de instituție
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) este instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, aflată sub autoritatea Ministerului Muncii și Protecției Sociale.
ANOFM are în subordine, la nivel teritorial, următoarele unități cu personalitate juridică, cu rang terțiar de subordonare: agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București (42 de unități); centrele regionale de formare profesională a adulților (CRFPA) (8 unități); Centrul Național de Formare Profesională a Personalului Propriu Râșnov.
În anul 2020 s-au desfășurat misiuni de audit financiar asupra Contului de execuție a bugetului asigurărilor pentru șomaj pe anul 2019 la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, precum și la cinci agenții județene pentru ocuparea forței de muncăși la trei centre regionale.
Contul general de execuție a bugetului asigurărilor pentru șomaj cuprinde:
a) veniturile și cheltuielile bugetului asigurărilor pentru șomaj;
b) veniturile și cheltuielile Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale.
Opinia de audit asupra situaţiilor financiare centralizate încheiate la finele anului 2019 este opinie cu rezerve, cu paragraf de evidențiere a anumitor aspecte, deoarece valoarea cumulată a erorilor/abaterilor de la legalitate și regularitate cu impact asupra situațiilor financiare se situează sub pragul de semnificație. Totodată, la nivelul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, în mod operativ, s-au remediat o parte dintre abateri în timpul misiunii de audit, în sensul corectării unor erori și al recuperării unor prejudicii.
Demersurile efectuate de către entitatea auditată în timpul misiunii de audit au constat, în principal, în:
- constituirea unor debite reprezentând:
- indemnizații de șomaj și venituri de completare acordate unor beneficiari care au realizat concomitent și venituri (92 mii lei), din care s-a recuperat suma de 34 mii lei;
- subvenții acordate unor angajatori într-un cuantum mai mare decât cel legal sau care au încetat raporturile de muncă ale persoanelor încadrate anterior termenului prevăzut de lege (30 mii lei), din care s-a recuperat suma de 10 mii lei;
- prime acordate (inserție, activare, încadrare, instalare și relocare) fără respectarea condițiilor ulterioare de eligibilitate (248 mii lei), din care s-a recuperat suma de 82 mii lei.
- demararea procedurilor de evaluare și înregistrare în evidența financiar-contabilă a unor terenuri din domeniul public al statului; analizarea componenţei soldului contului „Rezerve din reevaluare” şi efectuarea corecțiilor în evidenţa financiar-contabilă;
- transmiterea de precizări referitoare la utilizarea corectă a contului „Pierderi din creanţe şi debitori diverşi”;
- scăderea din evidența financiar-contabilă a unora dintre debitorii decedați.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii