Condiţiile de circulaţie din Constanţa, îmbunătăţite de SC Confort Urban SRL (galerie foto)
Condiţiile de circulaţie din Constanţa, îmbunătăţite de SC Confort Urban SRL (galerie foto)
28 Oct, 2019 16:40
ZIUA de Constanta
2229
Marime text
Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban, continuă și în această săptămână lucrările de reamenajare a trotuarelor, reparații ale carosabilului, amenajare de parcări, realizare de marcaje rutiere și tăieri ale cablurilor neetichetate de pe stâlpii din municipiu.
Mai exact, începând de mâine seară până vineri pe bulevardul Tomis, tronsonul cuprins între strada Tulcei și bulevardul Aurel Vlaicu, se va freza asfaltul urmând ca în zilele viitoare să fie turnat noul covor asfaltic. Mai sunt pregătite pentru asfaltare străzile Zeno Vancea, Sfântul Ioan Damaschin și Constantin Bobescu, iar pe străzile Prelungirea Eduard Caudela și Cella Delavrancea se va turna asfaltul.
De asemenea, pe bulevardul Mamaia, tronsonul cuprins între străzile I.G. Duca și Mihai Viteazul și strada Unirii între străzile Războieni și Zorelelor se pregătesc trotuarele pentru reparații. În paralel, se lucrează și la amenajarea de unei noi parcări rezidențiale pe strada Arcului, în zona blocului I.
Realizarea de marcaje nu va lipsi din activitatea acestei săptămâni, astfel că arterele rutiere ce au fost transformate în străzi cu sens unic din cartierul Coiciu vor fi marcate corespunzător, iar parcările nou înființate, de asemenea.
Locuitorii orașului sunt rugați să nu își parcheze autoturismele în zona în care se desfășoară lucrările și să respecte semnificația indicatoarelor rutiere, pentru a nu îngreuna intervenția utilajelor.
Sursă foto: Primăria Municipiului Constanţa
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii