Conducerea ITM intra in legalitate
Conducerea ITM intra in legalitate
22 Oct, 2009 02:19
ZIUA de Constanta
1725
Marime text
Seria concursurilor
pentru ocuparea funcţiilor de conducere în cadrul instituţiilor deconcentrate
continuă inclusiv în week-and. Surse din Capitală ne-au confirmat că sâmbătă vor
intra în febra examinării cei ce vor să coordoneze activitatea Inspectoratului
Teritorial de Muncă (ITM) Constanţa. Pentru a-şi menţine, în continuare, postul
de director coordonator, Florian Constantin va fi reexaminat, întrucât OUG
37/2009 a fost abrogată, iar concursul susţinut la vremea respectivă este
considerat nul. După o perioadă de câteva luni de „absenţă" de la conducerea
ITM Constanţa, Marian Becheanu, specialist cu state vechi în instituţie, va
reveni în ipostaza de director adjunct, el fiind un alt „concurent" ce-şi va
„petrece" sâmbăta în Capitală. Cât priveşte celălalt post de director adjunct
al instituţiei, ocupat până de curând de social-democrata Daniela Neagu,
deocamdată nu s-a stabilit un ocupant. Surse din organizaţia judeţeană PD-L
Constanţa ne-au asigurat că, până sâmbătă, „aspirantul sau aspiranta" va fi
identificat(ă) şi că în niciun caz Neagu nu va „îndrăzni"
să se prezinte la concurs.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- liliana 22 Oct, 2009 13:30 pai lui Neagu nu i s-a explicat ca a venit politic si pleaca ploitic??? Sau la cat este ea de nesimtita si sustine ca a luat cu 10 examenul oral!!! poate crede ca acum nu se mai tine seama de sustinerea politica. Ea trebuie sa inteleaga ca asa cum au fost demisi altii ca sa vina ea ca o toapa incompetenta intr-o functie pe care nu o merita sub nicio forma tot asa trebuie sa se intimple si in cazul ei.Nimeni nu este de neninlocuit si mai ales ea. Poate trece pe la Ciobanu la arest sa vada cum este acolo ca in cele din urma acolo va ajunge.