Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:44 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consiliul Concurenței, poziție oficială despre plafonarea plăților cash. „Cei care încalcă legea plătesc cash de obicei“

ro

06 Nov, 2023 18:24 1358 Marime text
foto: Pexels Cash-ul are două dezavantaje, facilitează evaziunea, fiind mai greu de urmărit tranzacţiile cash, şi este scump pentru societate, motiv pentru care în toată lumea operaţiunile în cash sunt în scădere, a afirmat, luni, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

El a fost întrebat care este opinia sa despre limitarea plăţilor cash şi despre faptul că unele bănci au majorat comisioanele pentru plăţi în numerar.

"Am văzut dezbaterea publică. Cash-ul e scump. Există şi două dezavantaje: unul este faptul că facilitează evaziunea, sunt mai greu de urmărit tranzacţiile cash, atunci e facilitat comportamentul ilegal. Asta nu înseamnă că toată lumea care plăteşte cash o face ca să încalce legea. Dar, cei care încalcă legea de obicei plătesc cash sau sunt mai greu de prins dacă plătesc cash. Doi, este şi scump pentru societate. Trebuie să ai aparate, să ai ATM -uri, să duci bani, să iei bani, să asiguri pază, să-i numeri. Toate astea sunt scumpe. De asta, în toată lumea operaţiunile cash sunt în scădere", a menţionat Chiriţoiu, la prezentarea Raportului privind concurenţa în sectoare cheie pentru anul 2023.

Potrivit acestuia, sunt ţări în UE unde aproape nu se mai plăteşte cash pentru că este mult mai ieftin pentru societate şi pentru bănci.

"Costurile astea se duc la clienţi şi, atunci, ca să reduci costurile, reduci plăţile cash. Mi se pare inevitabil ca şi în România plăţile cash să se reducă. Dacă comisioanele astea sunt excesive, nu pot să vă spun în momentul de faţă, dar înţeleg că se uită alte instituţii la acest subiect", a mai spus Chiriţoiu.

Potrivit pachetului de măsuri fiscal-bugetare asumat de Guvern în Parlament, din noiembrie vor fi reduse plăţile cash la companii şi persoane fizice. Plăţile către persoanele juridice se pot face în limita unui plafon zilnic de 1.000 lei/persoană. În ceea ce priveşte încasările şi plăţile între o persoană juridică şi o persoană fizică, plafonul zilnic este de 5.000 lei către/de la o persoană, iar sumele în numerar aflate în casieria persoanelor juridice nu pot depăşi plafonul de 50.000 lei, la finalul unei zile. Încasările şi plăţile cash între două persoane fizice se pot face în limita unui plafon zilnic de 10.000 lei, scrie Agerpres.ro. 

Premierul Marcel Ciolacu a declarat luni că măsurile privind limitarea plăţilor cash vor fi analizate în continuare în aşa fel încât lumea să nu fie afectată şi a precizat că acestea au fost luate urmare a unor propuneri venite din partea unei echipe tehnice de la ANAF în vederea combaterii evaziunii fiscale şi nu a fost o propunere politică.

"Este prima întâlnire cu băncile, pe urmă o să am întâlnirea cu IMM-urile. Nu e vorba de renunţare, este vorba să nu fie lumea afectată. Nu ştiu dacă modificarea plafoanelor este cea mai bună soluţie. Este o problemă la micii întreprinzători (...) cu plăţile cash, să nu se facă cozi interminabile la bancă, cred că nimeni nu-şi doreşte acest lucru, de asta vreau să stau de vorbă şi cu IMM-urile. Şi cred că pe grupe de produse, adică electrocasnice, lucruri necesare în gospodărie, să nu îngreunăm viaţa oamenilor ", a declarat Marcel Ciolacu, luni, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al Partidului Social Democrat.

Premierul are programată, pentru luni seara, o întâlnire de lucru cu reprezentanţii membrilor Consiliului Executiv al Asociaţiei Române a Băncilor.


Citește și:

Plățile cash la comercianți vor fi limitate, începând de miercuri! (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii