Consiliul Județean scoate la licitație spațiul de autoservire și alimentație publică de la Pavilionul Expoziţional Constanţa
Consiliul Județean scoate la licitație spațiul de autoservire și alimentație publică de la Pavilionul Expoziţional
06 Apr, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
2069
Marime text
- Consiliul Judeţean Constanţa organizează licitaţie publică, în vederea închirierii unei suprafața de 203,45 mp – spațiu autoservire/alimentație publică format din sală de mese (156,43 mp) și bucătărie (47,02 mp), situată la parter în cadrul imobilului Pavilion Expoziţional Constanţa
- Spațiile sunt funcționale, fiind utilate corespunzător pentru desfășurarea activității de alimentație publică
- Închirierea se va realiza pentru o perioadă de 5 ani
- Preţul de pornire al licitaţiei este de 6.000 lei/lună, conform Hotărârii Consiliului Județean Constanța nr. 255/2021, privind stabilirea unor tarife, taxe și taxe speciale pentru anul 2022
Consiliul Judeţean Constanţa organizează licitaţie publică, cu plic închis, în vederea închirierii unei suprafața de 203,45 mp – spațiu autoservire/alimentație publică format din sală de mese (156,43 mp) și bucătărie (47,02 mp), situată la parter în cadrul imobilului Pavilion Expoziţional Constanţa.
Spațiile sunt funcționale, fiind utilate corespunzător pentru desfășurarea activității de alimentație publică.
Închirierea se va realiza pentru o perioadă de 5 ani.
Ședința publică de deschidere a ofertelor va avea loc în imobilul Pavilion Expoziţional Constanţa, b-dul Mamaia nr. 331 A, în data de 27.04.2022, la ora 12.00.
Preţul de pornire al licitaţiei este de 6.000 lei/lună, conform Hotărârii Consiliului Județean Constanța nr. 255/2021, privind stabilirea unor tarife, taxe și taxe speciale pentru anul 2022, Anexă nr. 7 -Taxa închiriere pe o perioadă cuprinsă între 1 și 5 ani.
Licitaţia se va desfăşura conform Hotărârii Consiliului Județean Constanța nr. 38/28.01.2022.
Documentația de atribuire poate fi achiziționată de la sediul Consiliului Județean Constanța din bd.Tomis nr. 51, etaj III, cam. 337, de luni până joi între orele 12.00-16.00, în zilele de vineri între orele: 12.00-14.00. Prețul acesteia este de 20 lei, plata poate fi efectuată numerar la casieria Consiliului Judeţean Constanţa sau prin transfer bancar în contul Consiliului Judeţean Constanţa deschis la Trezoreria Constanţa.
Persoanele interesate au dreptul de a solicita clarificări privind documentaţia de atribuire, cu cel puțin 10 zile înainte de data-limită pentru depunerea ofertelor. Solicitările de clarificări se pot depune direct la sediul Consiliului Județean Constanța, prin email: adpp@cjc.ro sau telefonic: 0241488464.
Ofertele se vor depune într-un exemplar, la sediul Consiliului Judeţean Constanţa, situat în Constanţa, bd. Tomis nr. 51, la Centrul Informare Cetăţeni, de luni până joi între orele 09.00-16.00, în zilele de vineri între orele: 09.00-14.00. Data limită de depunere a ofertelor este 26.04.2022, ora 16.00.
În vederea soluționării eventualelor litigii, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente – Tribunalul Constanța, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual care i se adresează trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Interesat să deschizi un restaurant autoservire? CJC te poate ajuta. Iată ce imobil pune la bătaie şi pentru ce sume!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii