Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
02:16 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consiliul profesoral al CTE Constanta ancheteaza cazul profesoarei agresate

ro

22 Nov, 2005 00:00 2240 Marime text

"Agresorul" avea deficiente mari in ceea ce priveste comportamentul # De asemenea, din cauza absentelor, el a primit avertisment din partea conducerii scolii precum si un preaviz de exmatriculare * Elevul era supravegheat de un consultant al Serviciului de Integrare de pe langa Tribunalul Constanta * Colegii profesoarei Maria Croitoru spun ca aceasta nu stie sa se impuna in fata elevilor si ca ar mai fi fost agresata, chiar si fizic de un alt elev

Cazul profesoarei agresate de un elev al Colegiului Tehnic Energetic Constanta a intrat deja in atentia Inspectoratului Scolar Judetean. De asemenea, in cursul zilei de ieri, in cadrul Consiliului Profesoral al respectivei unitati au fost alese trei cadre didactice care vor cerceta imprejurarile in care un elev a amenintat cu bataia o profesoara, in urma cu un an. Rolul lor, a precizat directorul institutiei, Magda Mantu, este acela de a strange toate datele referitoare, atat la elevul agresor, cat si la profesorul in cauza, dar si despre premizele care au dus la acest incident. Din spusele colegilor, dar si ale profesorilor, "agresorul" avea deficiente mari in ceea ce priveste comportamentul. De asemenea, din cauza absentelor, a primit avertisment din partea conducerii scolii precum si un preaviz de exmatriculare. Intr-un cuvant, elevul era certat si cu legea, acesta fiind supravegheat de un consultant al Serviciului de Integrare de pe langa Tribunalul Constanta. In plus, din cauza amenintarilor pe care le-a facut anul trecut la adresa profesorului de limba si literatura romana, Maria Croitoru, Alin se va afla din nou sub supravegherea Inspectoratului de Politie Judetean. Inspectorul zonal din cadrul ISJ Constanta, Petre Purcarea, a declarat ca rezultatele cercetarilor comisiei vor fi cunoscute in maxim 12 zile si ca se porneste de la prezumtia de nevinovatie si in cazul elevului, dar si al profesoarei. Acesta a precizat ca elevul nu mai studiaza in unitatea mentionata si ca Maria Croitoru ar fi trebuit sa anunte conducerea scolii cand a fost agresata verbal de catre elev. La randul ei, profesoara a spus ca isi reproseaza acum ca nu a informat conducerea scolii. Cadrul didactic a adaugat ca Alin era cercetat pentru un furt, iar "adolescenti teribili cum este el vor sa iasa in fata cu ceva, a vrut sa castige niste bani si nu s-a gandit la prestigiul scolii". Ea sustine ca nu isi mai aminteste exact ce s-a intamplat anul trecut, cand a fost agresata verbal de elev, dar crede ca i-a dat o nota mica si acesta a vrut sa o intimideze. Profesoara sustine ca nu a dat in elev, ci ca el ar fi inscenat totul. Totodata, Maria Croitoru declara ca ar fi discutat de mai multe ori cu diriginta tanarului, deoarece abaterile lui erau prea dese. Cu toate acestea, purtatorul de cuvant al Consiliului profesoral al CTE Constanta, Magdalena Martzu, a declarat ca doar comisia care va face verificari in privinta profesoarei si a elevului va stabili daca se va adresa sau nu Politiei. Totusi, colegii de breasla ai Mariei Croitoru spun ca aceasta nu stie sa se impuna in fata elevilor si ca ar mai fi fost agresata, chiar si fizic de un alt elev, iar conducerea ar fi aflat despre incident de la colegii agresorului. Acesta din urma ar fi fost eliminat trei zile din scoala, dupa care s-a discutat si cu parintii acestuia. De asemenea, elevii CTE Constanta spun: "Daca elevul respectiv era alb, se schimba cumva situatia. Mie toata povestea asta imi suna a discriminare rasiala. Daca acelasi copil ar fi fost pe strada si ar fi fost batut, avea dreptul sa se apere sau nu? Pana la urma, agresorul a fost profesoara care nu ar fi trebuit vreodata sa ajunga sa predea". Ei sustin: "Problema este ca si profesoara a crezut ca el este "un borat de tigan" si nu merita o educatie mai buna, aparand astfel un cerc vicios al violentei. Eu personal apreciez foarte tare ca, indiferent de educatia pe care a primit-o acasa si indiferent de mediu si de comportamentul violent al profesoarei, elevul nu a reactionat mai dur. Adica, atunci cand lui Iovan i-a intrat un hot in casa si l-a agresat a fost in regula sa-l omoare, dar cand elevul a fost agresat de catre profesoara lui, care ar trebui sa-l educe, nu are voie sa se apere".
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii