Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
02:34 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța. 1500 de sportivi din peste 50 de țări au participat la Campionatul Mondial de Skandenberg. Cine sunt câștigătorii

ro

05 Nov, 2019 09:10 2539 Marime text

În perioada 26 octombrie - 4 noiembrie 2019, aproximativ 1500 de sportivi din peste 50 de țări au participat la cea de-a 41-a ediție a Campionatului Mondial de Skandenberg și a 22-a serie a Campionatului Mondial de Skandenberg pentru persoanele cu dizabilități.

Evenimentul a fost organizat de Asociația Română de Skandenberg „Braț de Fier” și „World Armwrestling Federation WAF’’ și a fost finanțat de Primăria Municipiului Constanța.

România a fost reprezentată de 85 de atleți și 5 para-atleți.

La finalele de duminică a participat și primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, care a mulțumit organizatorilor pentru că au promovat orașul prin organizarea unei competiții de asemenea amploare, dar și sportivilor pentru participarea la ediția din acest an a Campionatului Mondial de Skandenberg.

Iată câștigătorii

La juniori și tineret, Migit Cristi din Constanta a obținut locul III la -90 de kg si Alin Tudor din Bucuresti locul III la tineret -75 de kg.

La categoriile master (veteranii), Ștefania Robescu a reușit să cucerească medalia de bronz la categoria master women -60 kg, Andronache Daniel locul II la Masters - 80 kg, Ion Oncescu locul I la categoria Masters -100 kg (campion mondial) urmat de Făt Olimpiu - locul II la categoria Masters - 100 kg. Pătrașcu Daniel a obținut locul II la categoria -80 kg Grand Master (peste 50 de ani), Augustin Manțog - locul II la grand master -90 kg, Grosu Ion - locul III la categoria grand master +100 kg. Nu în ultimul rând, Mircea Cârloganu locul I la categoria senior grand master -90 kg.


Campionatului Mondial de Skandeberg, Disabled și Masters, brațul drept, a adus României încă șase medalii prin: Robescu Stefania - Bronz - Master Women -60 kg, Andronache Daniel - Argint - Masters -80 kg, Oncescu Ion - Aur - Masters -100 kg, Fat Olimpiu - Bronz - Masters -100 kg, Robescu Relu - Argint - Grand Masters +100 kg, Carloganu Mircea - Aur - Senior Grand Masters -90 kg.

De asemenea, România a obținut locul II pe echipe la Masters Men!

Viorel Dobrin a obținut locul 4 la categoria Seniori -80 kg și Andrei Chipreanov locul 4 la categoria Seniori -100 kg.

Campionatul Mondial de Skandenberg pentru persoanele cu dizabilitati a adus medalii României, prin sportivul Țecu Sergiu care a reușit să cucereasă a III-a treaptă a podiumului la categoria standing men -90 kg. Totodată Ionuț Anghel -65 kg și Ionut Senche +75 kg, aflați la prima participare la un Campionat Mondial, au ocupat locul V la categoria lor de greutate, (persoane cu dizabilitati locomotorii - disable sitting man).

Înaintea finalelor de sâmbătă, marele fotbalist Gheorghe Hagi a acceptat invitaţia reprezentanţilor Asociației Române de Skandenberg „Braț de Fier”. Gheorghe Hagi, care a încrucişat braţul cu multiplul campion mondial Ion Oncescu şi a fost recompensat cu una dintre medaliile cucerite de Ion Oncescu, la categoria Masters +40 de ani, categoria 100 de kilograme.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii