Constanța Acțiuni ale autorităților în piețe, terase, cluburi și mijloace de transport. Ce au depistat polițiștii
Constanța: Acțiuni ale autorităților în piețe, terase, cluburi și mijloace de transport. Ce au depistat
08 Aug, 2020 14:46
ZIUA de Constanta
1402
Marime text
- Autoritățile din Constanța au continuat activitățile de verificare a respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă, în zonele aglomerate.
Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști din cadrul I.P.J. Constanța, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și cei de la Protecția Consumatorului au continuat activitățile de verificare a respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă, în zonele aglomerate, precum piețe, terase sau cluburi în aer liber, dar și în mijloacele de transport în comun.
Peste 200 de polițiști, jandarmi, pompieri și reprezentanți ai organelor abilitate de control din județul Constanța au acționat, noaptea trecută, pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii și limitării infectarii cu virusul Covid-19, în principalele zone aglomerate din județul Constanța.
Cu ocazia controalelor au fost verificate 192 de societăți comerciale și au fost aplicate 66 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 80.000 de lei, dintre care 28 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 4 la O.G. 21/1992 privind protecția consumatorilor, 4 pentru activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite și 11 pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
De asemenea, au fost identificate și sancționate 3 societăți comerciale care nu au respectat măsurile de diminuare a impactului riscurilor, potrivit Legii 55/2020, cu amendă în valoare totală de 19.000 de lei.
Societăți și persoane, sancționate
În stațiunea Vama Veche, administratorul unei societăți comerciale de tip beach-bar a fost sancționat contravențional cu suma de 10.000 de lei, pentru nerespectarea art. 65 din Legea 55/2020.
Totodată, polițiștii au întocmit 4 dosare de cercetare penală, dintre care 3 la Legea 84/1998 și unul la Legea 241/2005.
La data de 7 august a.c., polițiști din cadrul Secției 2 au desfășurat o acțiune în parcarea a două centre comerciale din municipiul Constanța, ocazie cu care au surprins 5 bărbați, din județele Prahova (1) și Galați (4), în timp ce ofereau spre vânzare, în total, 38 de parfumuri susceptibile a fi contrafăcute.
În cauză au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară unei mărci înregistrate pentru produse identice sau similare.
La data de 7 august a.c., ofițerii de poliție judiciară au identificat, în stațiunea Neptun, indicii de săvârșire a infracțiunilor de evaziune fiscală în modalitatea normativă a omisiunii, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate și de ascundere a bunului ori a sursei impozabile sau taxabile.
În același timp, inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgenţă Dobrogea al județului Constanța au efectuat controale la 8 obiective (unități de turism, cluburi si discoteci).
În aceste locaţii, pentru asigurarea normelor de apărare împotriva incendiilor, dar mai ales pentru preîntâmpinarea apariţiei acestora, au fost desfăşurate activităţi preventive pe timpul cărora au fost depistate 47 de deficienţe, fiind aplicate 47 de sancțiuni (39 de avertismente şi 8 amenzi), în valoare totală de 5.000 de lei.
Scopul acestor activități este responsabilizarea cetățenilor privind respectarea măsurilor de protecție sanitară și a normele de protecție împotriva răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus.
„Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de distanțare fizică pentru a se proteja pe ei înșiși, dar și pe toți cei din jurul lor!”, transmite IPJ Constanța.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii