Constanța Au început lucrările de construire a zonei carosabile pe mai multe străzi din cartierul Viile Noi
Constanța: Au început lucrările de construire a zonei carosabile pe mai multe străzi din cartierul Viile Noi
19 Apr, 2022 13:45
ZIUA de Constanta
1397
Marime text
Echipele Confort Urban au demarat marți, 19 aprilie, lucrările de construire a zonei carosabile pe străzile Prelungirea Câmpinei și Intrarea Ion Ursu din cartierul Viile Noi, iar intervențiile vor cuprinde și strada Fundătura Andromeda anunță Primăria Municipiului Constanța (PMC).
Totodată, se vor executa lucrări complexe de drumuri pentru ca străzile să devină artere circulabile.
Se va reface profilul longitudinal și mai ales profilul transversal al drumului, pentru a-i da o formă corespunzătoare. Ulterior, suprafața carosabilă va fi decopertată iar stratul de suport va fi amorsat în vederea aplicării asfaltului, mai anunță conducerea Primăriei.
„Facem din nou apel către locuitorii din zonă să nu parcheze mașinile în zonele în care se efectuează lucrări, pentru a nu îngreuna intervenția utilajelor”, precizează reprezentanții PMC.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii