Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:58 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța Avocatul uneia dintre pacientele medicului suspectat de vătămare corporală - „Traumele sunt enorme. Este dărâmată! “ (VIDEO)

ro

13 Mar, 2024 16:23 2243 Marime text

Amel Mocanu-Tarabih, avocat în Baroul Constanța, care este și avocatul uneia dintre pacientele medicului suspectat că ar fi efectuat intervenții chirurgicale estetice și reconstructive, în urma cărora ar fi rezultat vătămarea corporală a zece persoane,  a făcut declarații referitoare la starea uneia dintre victime. 

Din fericire, potrivit avocatului, starea victimei este una mult mai bună acum, urmând să fie externată în cursul următoarelor zile, în funcție de evoluția stării de sănătate pe care o are

Clienta mea a suferit o intervenție chirurgical în cursul zilei de luni. A fost  operată de urgență, întrucât infecția a ajuns mai departe. Implanturile au fost scoase pentru că reprezentau un pericol pentru sănătatea acesteia.

În acest moment se simte mult mai bine, este sub tratament medical, este sub supraveghere medicală la București, urmând să fie externată în cursul următoarelor zile, în funcție de evoluția stării de sănătate pe care o are- a punctat avocatul. 

Traumele nu sunt doar fizice, ci și psihice 

În ceea ce privește traumele, sunt enorme.  A plâns în fiecare zi, urmează niște ședințe de consiliere psihologică pentru că deține și anumite business-uri pe care nu le mai poate administra. Nici din punct de vedere familial nu mai este ok, nici din punct de vedere emoțional,  este dărâmată, pentru că traumele nu sunt doar fizice sunt și psihice în acest caz, a mai punctat avocatul. 

Victima a făcut operația la București, la sfârșitul lunii ianaurie. 

A făcut operația în București,  la sfârșitul lunii ianuarie când domnul doctor a asigurat-o că totul este în regulă, că este în curte vindecare, însă din ce în ce în ce a fost mai rău, mai rău și mai rău, a mai precizat avocatul. 


Hussein Shamieh, medicul specialist în chirurgie plastică a ajuns la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, unde au avut loc loc noi audieri.

Reamintim că ieri, Hussein Shamieh, medicul specialist în chirurgie plastică cercetat pentru vătămare corporală din culpă și evaziune fiscală a fost adus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța. 

Din cercetările efectuate în dosar a rezultat că, în perioada august 2020 - ianuarie 2024, un bărbat ar fi efectuat intervenții chirurgicale estetice și reconstructive, în urma cărora ar fi rezultat vătămarea corporală a zece persoane. Prejudiciul cauzat în dosar este de 1.978.000 de euro, potrivit IPJ.
„În urma extinderii cercetărilor, în cauză se efectuează verificări și cu privire la săvârșirea infracțiunilor de corupere sexuală și rele tratamente aplicate minorului. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română. La acțiune participă și polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța - Serviciul de Investigare a Criminalității Economico – Financiare și Serviciul Criminalistic, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale, precum și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București“, se mai arată în informarea IPJ Constanța

IPJ Constanța au anunțat marți, 12 martie 2024, că „polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, pun în aplicare 15 mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și evaziune fiscală“.
 
Perchezițiile au fost efectuate - mai spun polițiștii - în municipiul București, la locuințele a două persoane fizice, cercetate pentru comiterea faptelor și la sediile a două persoane juridice, care au ca obiect de activitate prestarea de servicii medicale.



Citește și:

Medicul specialist în chirurgie plastică cercetat pentru vătămare corporală din culpă și evaziune fiscală, adus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii