Constanța Black Sea Air Show, Ediția a II-a. Programul evoluțiilor din cadrul evenimentului
Constanța Black Sea Air Show, Ediția a II-a. Programul evoluțiilor din cadrul evenimentului
01 Aug, 2023 10:13
ZIUA de Constanta
2081
Marime text
Cea de-a II-a Ediție a Constanța Black Sea Air Show, un Eveniment de excepție, organizat de Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța în parteneriat cu Aeroclubul României și Agenția de turism și evenimente Mistral Tours & Events, cu sprijinul Forţelor Aeriene Române, Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, anunță evoluții spectaculoase pentru Show-ul aerian din 5 august 2023, pe Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța!
Programul evoluțiilor este:
11:30 – Deschidere Constanța Black Sea Air Show – moment inedit executat de Forțele Aeriene Române;
11:50 – Fanfara militară aduce în fața publicului un moment audio specific;
12:05 – O demonstrație de forță - exercițiu tactic executat de Forțele Aeriene Române;
12:15 – Retromobil Constanța ne încântă cu parada mașinilor de epocă;
12:20 – În forță pe motociclete, reprezentanți ai Forțelor Aeriene Române în defilare;
12:30 – Dăm startul evoluțiilor aeriene deschise de Aeroclubul României cu evoluții fantastice: Solo display EXTRA 300L-AR, lansare parașutiști-Blue Wings-AR, evoluție TECNAM P2006-SSAVC, formație 5 EXTRA - Șoimii României-AR, formație 3 ulm ICP Savannah-AR, Solo display EXTRA 330SC, formație 3 Cessna 172-SSAVC, lansare parașutiști-Blue Wings-AR, formație 6 EXTRA-Șoimii României-AR;
14:10 – Școala Superioară de Aviație Civilă aduce în fața publicului 2 momente deosebite executate de 3 CESSNA 172 și 1 bimotor Tecnam;
14:30 – Pauză operațională;
14:40 – A doua parte a demonstrației aeriene este asigurată de Forțele Aeriene Române cu evoluții specifice: 2 x F16, 9 x IAR330, 2 x C27J Spartan,7 x IAK 52, 1 x Eurofighter, 1Bell 206, 3 x IAR 99 , IAR 316 B, 1 x UAV, EC 135, 2 x UH 60 Blackhawk (SUA),2 x AH 64 Apache (SUA), 2 x CH 47 Chinook (SUA), parașutiști, forțe pentru operații speciale și Formația de acrobație "Iacării acrobați";
16:40 - Încheierea evenimentului.
Comandor Nicolae CREȚU - reprezentant Forțele Aeriene Române:
“Forțele Aeriene Române și Baza 57 Aeriană pregătesc o demonstrație aeriană și statică pe măsura așteptărilor !
Programul evoluțiilor va cuprinde prezentarea dinamică a 2 avioane de luptă multirol F-16 MLU Fighting Falcon, un avion de luptă multirol Eurofighter Typhoon (ITA), 9 elicoptere IAR 330 Puma în toate versiunile de echipare aflate în înzestrare, 2 aeronave de transport tip C-27J Spartan, 7 avioane ușoare de tip IAK-52, printre care se vor regăsi integrate și avioanele formației de înaltă acrobație "Iacării Acrobați", 3 aeronave de tip IAR-99 ȘOIM, un elicopter tip Bell 206, 2 elicoptere de tip UH-60 Black Hawk (SUA), 2 elicoptere de tip AH-64 Apache (SUA), 2 elicoptere de tip CH-47 Chinook (SUA), un elicopter de tip IAR-316 B Alouette (IGAv), un elicopter de tip Eurocopter EC-135 (IGAv), un sistem de aeronave fără pilot - UAS (SMFT)!”
George ROTARU – Director General al Aeroclubului României:
„Aeroclubul României aniversează 100 de ani de la înființare în acest an, ceea ce ne obligă la evoluții spectaculoase,
Împreună cu formația de acrobație Șoimii României, am pregătit 2 evoluții solo de EXTRA 330SC, o formație de 4+1 EXTRA, o formație de 5+1 EXTRA, 2 lansări de parașutiști și o formație de 3 ICP SAVANNAH, cu o durată totală de evoluție a noastră de 100 minute.
Pentru static display/expoziția statică, am pregătit CESSNA 182T, ZLIN-242L, PS-28 CRUISE, ZLIN-526 L260 și IAR-46S.
De asemenea, la zbor va participa și Scoala Superioară de Aviație Civilă, cu o formație de 3 CESSNA 172 și un bimotor Tecnam, cu un interval de 20 de minute de evoluție în total. Promitem Senzație și un adevarat spectacol pe 5 August!”
Bogdan ARTAGEA, Director General Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța:
„ Pregătim un program aerian și static complex, cu o implicare deosebită în ceea ce privește asigurarea tuturor condițiilor de securitate și siguranță. Intrarea este liberă, accesul publicului fiind permis începând cu ora 09:30.
Publicul poate alege să vină la eveniment cu autoturismul propriu, avem parcare amenajată și este gratuită sau poate apela la opțiunile de transport puse la dispoziție de către transportatori, cu autocare și microbuze dedicate evenimentului, la fiecare jumătate de oră, detaliile fiind publicate și pe pagina noastră de site www.mk-airport.ro.
Corina MARTIN – Agenția de turim și evenimente Mistral Tours & Events, Coorganizator principal:
„Constănțenii, dar și turiștii noștri merită un show aerian de excepție, așa încât, după 4 ani de așteptare, pregătim acum un Spectacol grandios, la care așteptăm peste 20.000 vizitatori!
Evoluțiile pe care le vom oferi, prin Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, Aeroclubul României, Șoimii României și Scoala Superioară Civilă de Aviație vor fi absolut spectaculoase și mă bucură enorm entuziasmul arătat, deja, de mii de suporteri și de fani ai acestui gen de eveniment!
Pe de altă parte, ca în orice eveniment de succes, cu atât de mult public, am pregătit o zonă de food court pe masură, coordonată de membri ai RESTO Constanta, ce au pregătit o provocare de o Tonă de scoici, dar și nelipsiții mici, burgeri, frigărui, hamsii și alte preparate specifice, pentru o zi perfectă sub cerul liber, plin de avioane!
Mulțumim Sponsorilor și Partenerilor: ROMATSA, C.N. Administrația Port Constanta, C.N. Administrația Canale Navigabile, FAST FREIGHT Constanța, “OIL TERMINAL” Constanta, “SOLID HOUSE” Constanța, SEA CONTAINERS SERVICES, CMA SHIPS ROMANIA, CARREFOUR, BRD, URSUS, Asociația Patronală RESTO Constanța, KISS FM, AGERPRES! , au transmis organizatorii.
Save the date pentru un 5 august de senzație!”
Citește și:
Constanța Black Sea Air Show, Ediția a II-aDetalii despre parcarea autovehiculelor în ziua evenimentului și regulament de participare
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii