Constanța Construcțiile care prezintă risc seismic vor fi identificate și monitorizate
Constanța: Construcțiile care prezintă risc seismic vor fi identificate și monitorizate- Construcțiile cu risc seismic, în atenția municipalității.
A avut loc prima ședință a Comisiei pentru reducerea riscului seismic la imobilele existente și construcțiile vulnerabile care prezintă pericol public în municipiul Constanța.
„Scopul acestei comisii este identificarea celor mai bune instrumente și soluții pentru punerea în siguranță a patrimoniului natural și construit de pe teritoriul municipiului Constanța pentru protejarea cetățenilor, creșterea calității vieții și pentru prevenirea, gesionarea și reducerea riscurilor generatoare de situații de urgență specifice, respectiv seism, alunecări de teren, eșecul rețelelor de utilități publice etc.”, transmite Primăria Constanța.
Președintele Comisiei pentru reducere a riscului seismic, viceprimarul Ionuț Rusu:
„Era absolut necesar ca la nivelul Primăriei să existe o astfel de comisie. Trebuie să avem toate detaliile bine stabilite. Nu vrem ca următorul cutremur mare să se transforme într-o catastrofă pentru că nu ne-am pregătit. Noi trebuie să acționăm primii. Să identificăm clădirile, să le consolidăm pe cele care se află în patrimoniul municipalității, să îi notificăm pe proprietari de obligațiile ce le revin și să îi sprijinim cât de mult putem."
În perioada următoare vor fi identificate, inventariate și monitorizate imobilele și construcțiile care prezintă risc seismic și pot genera pericol public din patrimoniul municipalității.
Va avea loc, de asemenea, și identificarea, inventarierea și monitorizarea construcțiilor cu destinația de unități sau instituții de învățământ în care se desfășoară activități didactice care se află în patrimoniul autorității publice și care au fost construite înainte de anul 1978. Totodată, vor fi inventariate și proprietățile private din municipiul Constanța care prezintă risc seismic.
În cel mai scurt timp, va avea loc o și prioritizare a intervențiilor asupra imobilelor identificate cu vulnerabilitate sau risc seismic și formularea unei liste de priorități utilizând criteriile prevăzute în O.G. nr.20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor existente cu modificările și completările ulterioare.
Comisia pentru reducerea riscului seismic se va întruni săptămânal. În afară de membrii desemnați din cadrul departamentelor autorității publice locale și din cadrul institutiilor subordonate, la ședințe vor participa și specialiști de la universități și asociatii profesionale de profil sau de la instituții publice cu atribuții în domeniul construcțiilor, gestionării riscurilor asociate acestora etc.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp