Constanța Cum s-a petrecut accidentul în care a fost implicată o autospecială de poliție. Cine se afla la volan
Constanța: Cum s-a petrecut accidentul în care a fost implicată o autospecială de poliție. Cine se afla la
04 Jun, 2022 20:55
ZIUA de Constanta
2732
Marime text
Un accident rutier în care a fost implicată o mașină de Poliție a avut loc azi, 04 iunie, în municipiul Constanța.
Anunțul IPJ Constanța
Astăzi, în jurul orei 17.40, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe bulevardul 1 Decembrie 1918 din municipiul Constanța, în care a fost implicată o autospecială de poliție.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că impactul s-a produs între un autoturism, condus de o femeie, de 29 de ani, care efectua transport de persoane în regim taxi, și autospeciala de poliție, condusă de un polițist din cadrul Secției 4, în vârstă de 38 de ani.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a unui pasager aflat pe bancheta din spate, în vârstă de 45 de ani.
Menționăm faptul că polițiștii se aflau în misiune operativă, circulau regulamentar la intersecția, de tip sens giratoriu, a bulevardului 1 Decembrie 1918 cu strada București, iar autospeciala avea semnalele acustice și luminoase în funcțiune.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii