Constanţa de odinioară Studenţii erau în grija administraţiei locale! Dar în alte timpuri! (galerie foto)

Dobrogea nu a avut de la început o universitate, deşi mereu visul a fost exprimat şi susţinut de personalităţile care i-au prezis destinul: Ion Ionescu de la Brad, Eminescu, Caragiale, Iorga, Mircea Eliade ş.a. A accepta o cultură academică în provincia zbuciumată de războaie, după strălucitele instituţii ale antichităţii pontice şi personalităţile ei teologice şi până la firava facultate de piscicultură, din 1948, poate părea o utopie multora, un act de fals patriotism local altora.
 
Şi totuşi, Dobrogea a avut contribuţia ei importantă la creşterea vieţii universitare româneşti. Staţiuni de cercetare, precum Oieria Pallas, înfiinţată în 1897, şcolile de marină, staţiunea de cercetări marine creată de Ioan Borcea ca laborator de practică pentru studenţii Universităţii din Iaşi, institutul lui Grigore Antipa au reprezentat aportul de cultură ştiinţifică necesar dezvoltării acestei ţări.
 
Dar studenţii dobrogeni au fost odinioară susţinuţi şi încurajaţi de autorităţile locale să-şi desăvârşească pregătirea în cele două universităţi româneşti de la Iaşi şi Bucureşti, dar şi în străinătate. În arhive se păstrează multe asemenea dovezi. Bunăoară, Prefectura judeţului acorda bacalaureaţilor care urmau studii la liceele „Sf. Sava“ şi „Matei Basarab“ din Bucureşti şi la şcolile secundare din Iaşi - unde erau repartizate în fiecare an locuri speciale pentru dobrogeni - burse şi pentru alt tip de şcoli. Astfel, în octombrie 1892, doi studenţi dobrogeni, absolvenţi ai liceelor bucureştene, urmau pe banii Prefecturii din Constanţa cursurile Universităţii de la Sorbona - Paris. La aceeaşi dată se aproba suma de 1.200 de lei lui Nicolae Drogeanum din comuna Carol l, azi, Mihail Kogălniceanu, pentru a urma o şcoală de ingineri mecanici din Liège.
 
În 1907, în numele unui student din comuna Tortoman aflat la studii în Germania, preotul din sat, econ. Gheorghe Rădulescu, parohul bisericii ortodoxe şi profesor, se adresa primarului Constanţei cu o cerere pentru „Petre Mocanu, fiul veteranului Stroe C. Mocanu, domiciliat în com. Tortomanu, cătunul Derenchioi, plasa Medgidia, veteran care e tată a 14 copii, un părinte de altfel model în toate privinţele dar om sărac care nu are decât 10 hectare teren, observând că fiul acestui veteran are deosebite aptitudini la învăţătură am decis a-i da mijloacele necesare spre a-şi completa studiile şi în consecinţă am apelat la câţiva prieteni şi cu toţii facem ce putem pentru susţinerea lui în Universitatea din Munchen unde urmează ingineria mecanică, secţia electricitate. Negreşit ajutorul ce noi putem să i-l dăm este insuficient de aceea facem apel la dvoastră să vă rugăm să binevoiţi a interveni către consiliul comunal spre a i se acorda un ajutor“. Soluţia primarului: de urgenţă, a se ţine cont la întocmirea bugetului (Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale, fond Primărie, dosar 29/1908, p. 12).
 
Respectul autorităţilor faţă de studenţi se poate vedea uşor din felul în care au fost primiţi la cel de-al XlV-lea Congres care se ţinea la Constanţa.
 
În zilele de 5, 6, 7 şi 8 septembrie 1894, tinerimea universitară română din Bucureşti şi Iaşi îşi desfăşura congresul său general la Constanţa, după ce, pe rând, acesta se ţinuse anual în câte unul dintre marile oraşe ale regatului României. Manifestarea era susţinută moral şi financiar de Curtea regală şi primăriile oraşelor-gazdă. Ministrul Carp îi scria primarului Mihail Koiciu să solicite Consiliului Local suportarea cheltuielilor. Acesta convoca în regim de urgenţă consilierii şi constituia un comitet de „recepţiune a studenţilor“. Sunt antrenaţi în rezolvarea cazării toţi proprietarii de restaurante şi hoteluri cărora le deconta Primăria cheltuielile efectuate. Astfel, restaurantul 10 Mai asigura masa studenţilor cu 2 lei, hotelurile Transilvania, Orient, Naţiunea, Ovidius, Victoria şi Bulgaria, cazare contra sumei de 1 leu pentru fiecare student, iar hotelurile Panaioti, Central, Metropol şi Belvedere, masa şi cazarea pentru 2,5 lei. Studenţii vizitează oraşul şi depun flori la statuia lui Ovidius. Fac o fotografie de grup care a rămas în arhiva sentimentală a oraşului.
 
Presa locală descrie cu amănunte desfăşurarea evenimentului care polarizase atenţia comunităţii româneşti.
 
„După cum am anunţat Vineri seara Studenţi Universitari au sosit în Constanţa. Sâmbătă la orele 1 s-a deschis Congresul şi s-a procedat la alegerea preşedintelui, alegându-se d. Ştefănescu Goangă. Duminică s-a ţinut prima conferinţă de d. Ilie Ighel, tratând despre psihologia onoarei. După conferinţă studenţii au mers in corpore la Statuia lui Ovidiu şi au depus pe capul nemuritorului poet o cunună de lauri. Luni s-a ţinut a doua conferinţă după amiază, iar seara s-a dat un concert în folosul săracilor. Concertul a constat din recitări de poezii, execuţii de piese muzicale cu vioara şi flautul /.../ Studenţii Ardeleni au excelat la acest concert prin corul lor, care a întrecut toate aşteptările. Concertul a avut o splendidă reuşită. Ziua ultimă a Congresului, cea de Marţi, a fost rezervată exclusiv chestiunii naţionale. În această zi am auzit durerile fraţilor noştri prin gura culţilor lor reprezentanţi, în această zi am cunoscut mai bine starea amărâţilor noştri fraţi care gem sub jugul tiraniei. 

 
Deschizându-se şedinţa de Marţi s-a proclamat ca preşedinte al conferinţei naţionale d. Axentie, care a dat cuvântul delegatului Studenţilor Transilvăneni d-lui Hristea. Acesta într-o cuvântare caldă şi plină de sentimente ne-a descris faptele fraţilor noştri pentru naţiune şi limbă şi ne-a asigurat că vor lupta neîncetat ca cauza românească să triumfe. Studenţilor din Iaşi şi Bucureşti pentru primirea ce le-a făcut, spunând că vor păstra de această călătorie prin patria liberă o neştearsă impresie. După aceasta se dă cuvântul delegatului Bucovinenilor, d-lui Grigorcea, fiul baronului Grigorcea, care de asemenea mulţumeşte de entuziasta primire ce li s-a făcut. La tribună, apoi se urcă d. Brânzeiu, student din Bucureşti, şi dă citire raportului privitor la chestiunea naţională. Acest raport este o lucrare monumentală, care face cea mai mare onoare studenţimii universitare. El va fi tipărit şi dat publicităţii. După citirea raportului, studenţii au mers la Statuia lui Ovidiu şi au depus o coroană. Un student Ardelean a ţinut o importantă cuvântare arătând că românii aici trebuie să lupte cu puteri unite spre a scăpa de influenţa panslavismului, care caută să ne înghită. Vorbeşte apoi de idealul lui Ovidiu, acela de a răspândi cultura latinismului pe malurile portului Euxin şi termină zicând că românii de aici trebuie să fie conştienţi de misiunea lor, că într-o zi plină de aceleaşi sentimente cei de la Tisa cu cei de la Mare, cei din Balcani cu cei de la Nistru, să formeze o Românie Mare, liberă şi independentă. 
 
Marţi după amiază s-a continuat cu chestiunea naţională şi s-a încheiat congresul, ridicând preşedintele cuvântul unui socialist, care vroia să aducă o notă discordantă armonioasei şi interesantei conferinţe naţionale. Seara, s-a dat la Hotelul Carol un banchet care a produs studenţilor o mare mulţumire. A doua zi, miercuri la orele 6 dimineaţa, studenţii au părăsit Constanţa. Preşedinte de onoare pe tot timpul Congresului, studenţii au proclamat pe Alteţa Sa Principele Gr. M. Sturdza.“ 
 
Rândurile reproduse de neobositul reporter al „Santinelei Dobrogei“ (nr. 22, 18 septembrie 1894) se încheie cu un îndemn valabil şi astăzi: „Venirea studenţilor în Constanţa a avut o mare importanţă, căci a făcut să răsune şi aceste locuri de glasul patriotic al acelora care vor lua mâine frânele puterii. Ei ne-au ridicat inimile noastre de români, ne-au dat curajul să luptăm pentru întărirea neamului pe aceste locuri şi au zdrobit prin glasul lor, prin întreaga lor purtare, pe cei cu sentimentele româneşti împietrite, pe acei cu calcule băneşti, pe acei care jertfesc cauza românească cauzei lor proprii“.
 
Înfiinţat la 8 martie 1910, Cercul studenţilor dobrogeni, cu sediul în Bucureşti, la Casa Uniunii Scriitorilor Români, având un amplu program cultural, în Bucureşti, cât şi în Constanţa şi în alte localităţi dobrogene, în timpul vacanţelor, îşi propunea înfiinţarea unei biblioteci, pregătirea şi prezentarea unor spectacole de teatru, invitarea la Constanţa şi Tulcea a unor personalităţi culturale. Primii care au răspuns invitaţiei au fost Nicolae Iorga, Al. Vlahuţă, Delavrancea, Slavici.
 

O primă conferinţă ţinută cu acest prilej, la 28 aprilie 1910, la Constanţa, în vacanţa de primăvară, era consemnată în ziarul „Dobrogea jună“. Nicolae Iorga vorbise la Sala „Elpis“, în faţa unei numeroase asistenţe, despre „Învăţăturile mării“ („De ce am coborât de la munte, la mare“), fondurile realizate din încasări fiind destinate înfiinţării unei biblioteci municipale.
 
În acelaşi an, la Tulcea şi la Constanţa, Nicolae Iorga vorbea despre „Ce reprezentăm noi în Dobrogea“, făcând o amplă incursiune în trecutul nostru istoric. Şi spre sfârşitul anului următor, Nicolae Iorga este ascultat în sala Cazinoului, unde a vorbit despre presa românească şi menirea ei. Legăturile lui Iorga, profesorul, cu studenţii dobrogeni aveau să continue, devenind pentru locuitorii meleagurilor dintre Dunăre şi Mare un factor stimulator pe multiple planuri.
 
Membrii Cercului studenţesc constănţean dau un bal în seara zilei de 27 decembrie 1910, în sălile Cazinoului, pentru a strânge fondurile necesare unei excursii ştiinţifice în primăvara anului următor şi pentru ajutorarea colegilor săraci. Presa locală susţine cu convingere acţiunile studenţilor şi întreţine campanii pentru încurajarea tinerilor studioşi. Liberalul Constanţei avea chiar o rubrică, intitulată „Studenţeşti“.
 
„Punând bazele Cercului Studenţesc Constănţean, Studenţii Universitari din Judeţul Constanţa, cu bucuria în suflet de a fi pentru prima oară atât de numeroşi ca să poată aduce la bun sfârşit obligaţiile impuse de datoria de student şi iubirea de neam, ţin să aducă la cunoştinţă tuturor rostul lor şi al cercului. 
 
Două au fost ideile cari ne-au îndemnat de la primul moment la muncă. Prima şi cea mai importantă este ridicarea prin lumină a păturei ţărăneşti. Prin dragostea ce le-o vom arăta şi prin căldura cu care le vom vorbi, îi vom convinge să părăsească anumite obiceiuri dăunătoare, să-şi împartă mai potrivit timpul, să-şi lucreze mai bine ogorul, să-şi iubească ţara, limba şi portul, să capete siguranţa dragostei şi interesul ce cu toţii îl purtăm.
 
Al doilea mijloc pentru ajungerea scopului este înfiinţarea de biblioteci populare cu cărţi scrise pe înţelesul lor şi de care au nevoie pentru îmbunătăţirea traiului, precum şi cu broşuri cu caracter naţional şi educativ, cari ar contribui în mare parte la identificarea lor în anumite chestiuni. Dar pentru ajungerea acestor scopuri frumoase, ne trebuie o studenţime bine pregătită din toate punctele de vedere şi mai ales unită.“