„Constanţa este o fundă cu aripile inegale” Piaţa Ovidiu - istorie, poveste, identitate

Centrul istoric al oraşului sau Zona Peninsulară, aşa cum i se mai spune, continuă să reprezinte un soi de axis mundi al Constanţei. De-a lungul timpului, numeroşi oameni de cultură, numeroşi istorici s-au raportat la acest spaţiu, pe care l-au identificat fie cu sufletul Constanţei, fie cu locul unde s-a ridicat statuia lui Ovidiu, poetul exilat, fie cu un centru comercial. În oricare dintre aceste viziuni, Zona Peninsulară cu a sa Piaţă Ovidiu - denumită pe vremuri Piaţa Independenţei - şi-au păstrat o inconfundabilă amprentă istorică, un fel de patină a vremurilor trecute. Centrul istoric este magistral evocat de criticul şi istoricul de artă Doina Păuleanu, una dintre cele mai marcante figuri ale culturii constănţene, în lucrarea „Constanţa 1878-1928. Spectacolul modernităţii târzii” (volumul II). Doina Păuleanu dedică acestui spaţiu un capitol aparte, intitulat „Centrul oraşului e la Piaţa Independenţei”. „Ca orice spaţiu arhival, de veche istorie şi întemeiere simbolică, Tomisul are un centru intern - de fapt un centru ideal, o axă constituită ca «imagine spaţial finită a infinitei temporalităţi». Acest centru ideal a fost, pentru Tomisul antic şi pentru Constanţa modernă, zona îngustă a peninsulei numită Piaţa Independenţei, respectiv Ovidiu mai târziu”, notează criticul de artă.

În aceeaşi lucrare, Doina Păuleanu, director al Muzeului de Artă Constanţa, îl citează pe Marin Sadoveanu, în opinia căruia „Constanţa este o fundă cu aripile inegale, înscrisă mai mult între costele decât între străzile ei”. „Nodul central îl alcătuieşte acea piaţă Ovidiu ce se întinde în faţa Primăriei. Spre miazăzi, merge peninsula clădită până la mare, la bulevard (Elisabeta - n.n), din subţioara căruia se taie portul cu toate bazinele lui. Spre miazănoapte, oraşul îşi desface unghiul mărginit de străzile Traian şi Mircea şi urcă la deal pierzându-se în câmpie, după ce s-a tăiat regulat în patratele dintre străzile perpendiculare...”, descrie Marin Sadoveanu Zona Peninsulară.

Doina Păuleanu menţionează că, în piaţa de mici dimensiuni de la finalul secolului XIX „pătrund adânc unsprezece artere stradale: patru foarte scurte spre vest - Neptun, Thesis, Venus şi Pescarilor - primele trei desfiinţate pentru a face loc palatului comunal, patru sensibil egale spre sud, deoarece se opresc în bulevardul Elisabeta, care ţărmureşte marea şi trei spre o limită nordică din ce în ce mai îndepărtată - Traian, care deviază spre vest, Carol I, respectiv Tomis şi Mircea cel Bătrân - pe măsură ce aşezarea se transformă din cosmopolis în megalopolis”.

 Prima grădiniţă de copii din oraş

 Cum era configurată actuala Piaţă Ovidiu şi cum a rămas ea descrisă de oamenii vremurilor? „La începuturi, piaţa cuprindea «o grădină de vară, două prăvălii aparţinând negustorului Caratzali, o brutărie cu vatră de copt pâine, o casă cu o mică curte în care va funcţiona prima grădiniţă de copii din oraş, o magazie din piatră colţuroasă pentru depozitarea cerealelor». Colonelul Marin Ionescu Dobrogianu susţine o altă configuraţie, prin două intervenţii: „Piaţa Ovidiu era cu mult mai îngustă. În coasta Primăriei, sub (restaurantul) Veneţia, cei mai bătrâni au apucat încă râpa şi nişte zidării dijmuite, până le trimiteau la Stambul», numindu-le geniviz-hambar; patru ani mai târziu, în 1931, distinsul exeget opinează că: «Piaţa municipiul exista şi pe atunci, dar era cu mult mai mică. În coasta primăriei (spre N) erau magaziile de cereale - despre care vorbeşte Ewlia Celebi - şi pe care eu le identific cu vechile magazii genoveze. De la aceste magazii cobora spre port (care se întindea până la fundul golfului, pe unde sunt acum atelierele căilor ferate) drumul de acces, pe o râpă care începea din Piaţa Independenţei (Ovidiu)» (Colonel Ionescu M. Dobrogianu, „Tomis – Constanţa”, 1921”.