Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:49 20 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța Fără porumb și covrigi pe plajă. Vânzătorii ambulanți, amendați de polițiști

ro

05 Aug, 2021 15:30 2701 Marime text

 
  • Amenzi pentru vânzătorii ambulanți de pe litoral.
  • Comerțul ambulant neautorizat, sancționat de polițiștii locali.

De la începutul lunii mai și pînă în prezent, agenții Direcției Generale Politia Locală au acționat pe raza municipiului Constanța, inclusiv în stațiunea Mamaia, atât pe segmentul stradal cât și pe plaje pentru a verifica respectarea prevederilor O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață și ale H.C.L. nr. 427/2017. Iar abaterile nu au lipsit. Polițiștii locali au aplicat peste 500 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 103.450 lei.

Au existat situații în care polițiștii locali au dispus confiscarea bunurilor folosite la săvârșirea contravențiilor respective, atunci când acestea nu au fost distruse chiar de contravenienți la vederea polițiștilor locali.

Astfel de activități se desfășoară în permanență în municipiul Constanța, atât în perioada sezonului estival, cât și în afara acestuia.

Pentru a ne bucura de un litoral civilizat și sigur trebuie să acționăm împreună, transmit autoritățile.

Semnalați orice situație întâlnită la numerele de telefon: 0241.484.205 și 0341.922.





Sursa foto: Primăria Municipiului Constanța


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii