Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:16 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța Misiunile jandarmilor la sfârşit de săptămână. Vor fi prezenți și la slujba de Florii

ro

23 Apr, 2021 14:53 1237 Marime text
  • În acest weekend,  jandarmii vor avea în atenţie şi desfăşurarea în condiţii de siguranţă a  meciurilor de fotbal  F.C. Viitorul 2 - A.C.S. Recolta Gheorghe Doja şi C.S. Axiopolis Cernavodă - Popeşti Leordeni, precum şi a slujbei religioase oficiată cu ocazia sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim - Floriile, ce va avea loc în zona Caterdalei Arhiepisopale ,,Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”.
Efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa vor fi zilnic la datorie în  perioada 23-25 aprilie a.c.,  cu misiunea principală de a acorda sprijin și îndrumare cetățenilor ce se vor afla în spațiile publice, precum şi pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală sau contravențională.

Prin măsurile dispuse la nivel național,  oamenii legii vor fi prezenţi alături de poliţişti în zone aglomerate, piețe și centre comerciale,  gări și stații de transport în comun din zona de competență şi vor  acorda ajutor și informații utile pentru asigurarea unui climat de normalitate a ordinii publice, cât și pentru a preveni infectarea cu virusul SARS-CoV-2.

În acest weekend,  jandarmii vor avea în atenţie şi desfăşurarea în condiţii de siguranţă a  meciurilor de fotbal  F.C. Viitorul 2 - A.C.S. Recolta Gheorghe Doja şi C.S. Axiopolis Cernavodă - Popeşti Leordeni, precum şi a slujbei religioase oficiată cu ocazia sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim - Floriile, ce va avea loc în zona Caterdalei Arhiepisopale ,,Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”.

Jandarmii vor fi angrenaţi zilnic şi în misiuni de pază şi protecţie instituţională la cele 38 de obiective din competenţă, fiind prezenţi şi în zona localităţii Lumina unde s-a prelungit măsura cartantinării locale, dar şi în zona centrului de vaccinare de la Pavilionul Expoziţional Constanţa.

Totodată, oamenii legii vor asigura şi protecţia transporturilor de vaccin împotriva COVID 19, în judeţul Constanţa.

Acţiunile informativ-preventive vor continua și în perioada următoare, iar scopul acestora nu este acela de a aplica sancţiuni contravenționale, ci de a explica oamenilor necesitatea respectării tuturor normelor de protecţie sanitară, pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.

Recomandăm cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte mască de protecție, să respecte modul de organizare a evenimentelor, să evite locurile aglomerate și să nu se expună la riscuri, reamintind că pot solicita sprijinul Jandarmeriei prin apelarea Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112 sau prin sesizarea mai apropiat echipaj de jandarmerie, atunci când situaţia o impune., a transmis  Inspectoratul de Jandarmi Judeţean  Constanţa.

Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii