Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:44 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța Proiect pentru sprijinirea nevăzătorilor în mijloacele de transport în comun

ro

24 Feb, 2021 14:21 1454 Marime text
  • Accesul persoanelor cu deficiențe de vedere ar putea fi facilitat, în mijloacele de transport în comun din județul Constanța.
 
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai LUPU a avut o întâlnire de lucru cu reprezentanții Asociației Nevăzătorilor din România - Filiala Constanța. În cadrul întâlnirii a fost prezentată soluţie inteligentă STEP-HEAR, care are ca scop sprijinirea persoanelor cu dizabilități prin intermediul unei aplicații care va facilita îndrumarea și orientarea în diverse medii. Aplicația pune la dispoziția utilizatorului, un ghid audio ce oferă asistență, pentru a elimina unele obstacole în activitățile lor zilnice, oferind îndrumări precise pentru persoanele nevăzătoare sau cu deficiențe de vedere. Un alt avantaj al softului îl reprezintă, notificarea șoferului autobuzului în momentul în care o persoană cu dizabilități așteaptă să urce în mijlocul de transport în comun. 

Acest proiect inovator rezidă atât din necesitate cât și dintr-o mare dorință de a asigura independența și siguranța persoanelor cu dizabilități. Așa cum am mai spus, Consiliul Județean Constanța va susține întotdeauna orice proiect care poate contribui la îmbunătățirea calității vieții cetățenilor județului Constanța, prin dezvoltarea tehnologiilor de accesibilitate, crearea independenței personale și a egalității sociale. Aceste soluții inovatoare și eficiente la problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilități trebuie întotdeauna valorificate și sprijinite – a declarat Mihai LUPU, Președintele Consiliului Județean Constanța.


De asemenea, în timpul discuțiilor s-a încercat identificarea unor spații în vederea desfășurării de activități anteprenoriale a persoanelor cu dizabilități. În cadrul Asociației Nevăzătorilor din România - Filiala Constanța, există o trupă de actori amatori, iar pentru punerea acesteia în valoare s-a luat în calcul organizarea unui Festival al Nevăzătorilor în județul Constanța. O parte din activitățile culturale ar putea să se desfășoare la Centrul productiv meșteșugăresc pentru susținerea activităților turistice și de agrement Ovidiu.

Tot astăzi pe agenda de lucru a Președintelui s-a aflat și întâlnirea cu reprezentanții  Asociației  Nationale Cultul Eroilor „Regina Maria”. Împreună cu aceștia s-a discutat despre importanța conservării și valorificării tuturor monumentelor aflate în patrimoniul județului.  Astfel, a fost realizată o inventariere a tuturor monumentelor aflate în patrimoniul județului, fiind indentificate si aduse în discuție acele monumente care nu au beneficiat de atenția cuvenită de-alungul timpului. În acest sens, va fi inițiat un proiect de hotărâre al Consiliului Județean Constanța, privind conservarea și întreținerea monumentelor.
Pe de altă parte, asociația a solicitat suportul CJC pentru apariția revistei trimestriale “Arma Pontica”, publicație de cultură, informare și atitudine a asociației.

Sursă foto: Primăria Municipiului Constanța

Tags: Mihai Lupu


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii