Constanța S-a încheiat curățenia și în cea de-a treia zonă de intervenție. Șoferul unei autoutilitare, sancționat
Constanța: S-a încheiat curățenia și în cea de-a treia zonă de intervenție. Șoferul unei autoutilitare,
27 Nov, 2020 15:09
ZIUA de Constanta
1271
Marime text
- În zona Industrială din Constanța, șoferul unei autoutilitare a fost surprins depozitând deșeuri reciclabile și a fost sancționat, iar zona a fost igienizată.
- Și de această dată, echipele de curățenie au strâns o cantitate impresionantă de deșeuri – 116 tone, au folosit 280 de metri cubi de apă și 1350 de litri de detergent biodegradabil concentrat pentru igienizarea tuturor străzilor și trotuarelor din acest perimetru.
Tomis II și Stadion.
Și de această dată, echipele de curățenie au strâns o cantitate impresionantă de deșeuri – 116 tone, au folosit 280 de metri cubi de apă și 1350 de litri de detergent biodegradabil concentrat pentru igienizarea tuturor străzilor și trotuarelor din acest perimetru.
Activitate intensă au avut și polițiștii locali. Cei 16 agenți din cadrul D.G.P.L. Constanța au desfășurat acțiuni de patrulare pe toate cele 28 de străzi cuprinse în acest perimetru. Au verificat 61 de terenuri, 242 de agenți economici, 10 șantiere și 19 lucrări tehnico-edilitare. Au aplicat 24 de sancțiuni în valoare de 7390 de lei, au emis 34 de somații autovehiculelor abandonate sau fără stăpân, 23 de somații agenților economici pentru igienizarea fațadelor și efectuarea operațiunilor de igienizare și 8 somații șantierelor pentru montarea plasei de protectie.
Deși echipajele Direcției Generale Poliția Locală sunt în permanență la datorie, zi și noapte, prin desfășurarea de acțiuni de patrulare pentru depistarea și sancționarea persoanelor care aruncă deșeurile în alte locuri decât cele special amenajate, în continuare există cetățeni certați cu bunul simț și educația care continuă să arunce gunoaiele pe domeniul public sau privat al municipiului sau al cetățeanului, fără a le păsa că în felul acesta pun în pericol sănătatea concetățenilor lor și creează un aspect neplăcut orașului nostru.
Printre exemple putem menționa următoarele:
Zona Industrială- șoferul unei autoutilitare a fost surprins depozitând deșeuri reciclabile și a fost sancționat , iar zona a fost igienizată.
Str. Griviței/str. Jupiter – angajatul unei societăți comerciale, după ce a făcut curățenie în interiorul spațiului comercial, a găsit de cuviință să depoziteze gunoaiele pe domeniul public, în loc să le predea către operatorul de salubritate – s-a întocmit proces verbal de constatare a contravenției, iar zona a fost igienizată.
Menționăm că zonele igienizate vor fi menținute permanent în atenția echipajelor Direcției Generale Poliția Locală care vor aplica cu fermitate prevederile legale ori de câte ori vor fi depistate persoanele care le încalcă.
De astăzi, acțiunea de ecologizare și igienizare s-a mutat în altă zonă de intervenție- Inel I, Palazu Mare, Tomis Plus astfel încât nicio stradă nicio stradă nu va fi omisă.
Meritam un oraș curat, verde, sănătos, dar numai printr-un efort comun îl putem avea. Păstrați curățenia! Aruncați gunoiul în locurile special amenajate și nu la întâmplare sau pe lângă acestea! Ingrijiți-vă proprietățile!
Le mulțumim tuturor celor care ne-au semnalat problemele întâlnite și îi rugăm să facă în continuare acest lucru, cu încredere, la numerele de telefon: 0241.484.205-Dispecerat sau 0799/606142- WhatsApp - Direcția Generală Poliția Locală. Ne-ar fi de mare ajutor dacă fotografiile trimise de dumneavoastră ar conține numerele de înmatriculare ale mașinilor sau alte date de identificare (zi, oră, locație) pentru a putea depista rapid persoanele care încalcă legea, precizează Primăria Municipiului Constanța, prin intermediul unui comunicat oficial.
Sursa foto: Primăria Municipiului Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii