Constanţa se îmbogăţeşte cu o nouă parcare. Vezi pe ce stradă!
Constanţa se îmbogăţeşte cu o nouă parcare. Vezi pe ce stradă!
11 Sep, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
3944
Marime text
Primăria municipiului Constanţa, prin SC Confort Urban SRL şi SC DDN Global SRL, a depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa proiectul „Amenajare spaţii parcare auto publică şi reparaţii trotuar, propus a fi amplasat pe strada Petru Vulcan 99“, în vederea emiterii acordului de mediu.
Investiţia va fi realizată de SC DDN Global SRL. Suprafaţa pe care urmează a se desfăşura lucrările de amenajare ocupă 140 mp din domeniul public al Primăriei Constanţa, restul până la 578 mp reprezentând domeniu privat. Terenul amenajărilor propuse este folosit pentru parcare, circulaţie pietonală şi trotuar. Accesul în parcare, care va avea 24 de locuri, se va face din strada Radu Calomfirescu. Cu sediul social pe strada Mircea cel Bătrân din municipiul Constanţa, societatea DDN Global SRL a fost înfiinţată în anul 2007. Capitalul social subscris este de 30.000 de lei, integral vărsat, fiind compus din 3.000 de părţi sociale, valoarea uneia fiind de 10 lei. Asociat unic al societăţii este Niculae Duşu, născut în anul 1955, în municipiul Constanţa. Administratorul societăţii este Dumitru Carapiti. Societatea se ocupă de „închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate“.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- DRAGUSIN RAZVAN 13 Oct, 2014 13:44 Stimati Domni Ca se fac parcarii nu este o problema ......dar MAZARE A PROMIS IN CAMPANIE CA FACE RIVERANILOR DIN BLOCURILE DE PE FERDINAND PARCARII CU TAXA PE UN AN SI NU A FACUT NICI UNA pe strada JUPITER COLT CU FERDINAND LOCATARII BLOCURILOR CFR SI CINEMASCOP NU AU UNDE PARCA DEOARECE SE UMPLE DE AUTOTURISME DIN ALTE CARTIERE SAU DE LA S.C. DIN ZONA LIMITROFA . A DEVENIT PENIBIL SA VI DE LA SERVICI SI SA FI NEVOIT SA PARCHEZI MASINA LA ....CUCA MACAII CA AU OCUPAT ALTII ....CARE NU SUNT DIN BLOCURILE MENTIONATE SPATIUL RIVERANILOR...... APROPO DACA AI BANI POTI CUMPARA LOCURI DE PARCARE ORIUNDE VREI ...VEZI BLOCUL NOU CONSTRUIT PE JUPITER NR 1B...DECI NUMAI LA CEI CU BANU JOS SE POATE ....LA CEILALTI ....SA ASTEPTE UN NOU PRIMAR SAU ALTE ALEGERII.....
- m3mnon 14 Sep, 2014 12:24 Titlul corect ar fi: "Constanta pierde spatiu verde si se imbogateste cu o parcare"