Constanța Un șofer și pasagerii săi s-au ales cu dosare penale pentru fals în declarații
Constanța: Un șofer și pasagerii săi s-au ales cu dosare penale pentru fals în declarații
29 Apr, 2020 11:48
ZIUA de Constanta
2394
Marime text



Un șofer și pasagerii săi s-au ales cu dosare penale după ce au prezentat adeverințe false.
Potrivit IPJ Constanța, la data de 28 aprilie a.c., polițiști din cadrul Secției 5 au identificat un tânăr, de 20 de ani, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe bulevardul 1 Mai din municipiul Constanța.
În timpul verificărilor, acesta le-a prezentat polițiștilor o adeverință permanentă eliberată de o societate comercială, însă în urma verificărilor s-a stabilit faptul că bărbatul nu figurează cu contract de muncă la societatea în cauză.
Totodată, polițiștii au verificat adeverințele celor 4 pasageri, cu vârste cuprinse între 21 și 47 de ani, care se aflau în autoturism. S-a stabilit că niciunul dintre aceștia nu figurează cu contract de muncă la societatea comercială consemnată în adeverințe.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii