Constanța. Un tânăr este cercetat pentru evadare
Constanța. Un tânăr este cercetat pentru evadare
08 Oct, 2021 20:41
ZIUA de Constanta
1659
Marime text
- Un tânărv a fost prins că nu respectă măsura arestului la domiciliu.
Autoritățile au întocmit un dosar de cercetare penală.
Ce spune Inspectoratul de Poliție Județean Constanța
La data de 7 octombrie a.c., în jurul orei 17.30, polițiștii Secției 5 au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat, pe numele căruia era luată măsura arestului la domiciliu, nu respectă obligațiile prevăzute de lege.
Deplasați la fața locului, polițiștii au efectuat verificări în imobilul și în zona în care locuiește bărbatul de 21 de ani, acesta fiind identificat, în scurt timp, în apropierea domiciliului său.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evadare, urmând a fi sesizată instanța de judecată cu privire la încălcarea măsurii arestului la domiciliu.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii