Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:16 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constănțeanul Stere Gulea, asociatul Trident Film & Media SRL, a mai cooptat o persoană în firmă

ro

11 Jan, 2017 23:46 2791 Marime text
Asociatul unic al societății Trident Film & Media SRL, Stere Gulea, născut în Constanța, a dispus cooptarea în firmă a Alexandrei Gulea, care vine în firmă cu un aport în numerar la capitalul social de 2.500 lei.
 
Ca urmare a acestei operațiuni juridice, capitalul social al Trident Film & Media SRL este de 5.000 lei, divizat în 200 părți sociale cu o valoare nominală de 25 lei fiecare. Astfel, Stere Gulea și Alexandra Gulea vor deține câte 100 părți sociale cu o valoare totală de 2.300 lei, participarea la profit și pierderi fiind de câte 50%. 

Regizorul şi scenaristul Stere Gulea s-a născut în data de 2 august 1943, în comuna Mihail Kogălniceanu, într-o familie de fârşeroţi, ramură a aromânilor care vine de departe, din Grecia.

A absolvit Institutul Pedagogic şi Facultatea de Filologie din Constanţa, Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ din Bucureşti, secţia Teatrologie - Filmologie. A regizat zece filme, în perioada 1970-2009, trei dintre acestea, „Moromeţii“, „Ochi de urs“ şi „Stare de fapt“, având la bază scenarii proprii. Cel mai celebru film al său, „Moromeţii“, a câştigat numeroase premii internaţionale. După 1989, îşi afirmă vocaţia de militant politic, fiind unul dintre participanţii la celebra mişcare socială „Piaţa Universităţii“, din 1990. A condus Televiziunea Română în perioada 1996-1998. Filmele sale, majoritatea ecranizări, poartă marca exigenţei culturale şi a rigorii demersului regizoral. Întreaga filmografie a regizorului Stere Gulea stă sub semnul maturităţii, gândirii şi simţirii cinematografice, folosind toate mijloacele pe care această artă le are în conturarea unei opere cinematografice sub pecetea unică a realizatorului ei.

Stere Gulea a regizat următoarele filme: „Apa ca un bivol negru“ (1970), „Iarba verde de acasă“ (1977), „Castelul din Carpați“ (1981), „Ochi de urs“ (1983), „Moromeții“ (1987), „Piața Universității - România“ (1991), „Vulpe - vânător“ (1993), „Stare de fapt“ (1995), „Hacker“ (serial TV 2003), „Weekend cu mama“ (2009), „Sunt o babă comunistă“ (2013). Stere Gulea a scris scenariile pentru filmele „Ochi de urs“, „Moromeții“, „Stare de fapt“ (în colaborare cu Eugen Uricaru).
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii