Constănţenilor nu le pasă Ce planuri are CJC pentru reabilitarea Teatrului de Vară Mamaia?
Constănţenilor nu le pasă: Ce planuri are CJC pentru reabilitarea Teatrului de Vară Mamaia?
01 Oct, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
2706
Marime text
Teatrul de Vară din Mamaia şi-ar putea recăpăta strălucirea de altă dată dacă proiectul iniţiat de Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) privind reabilitarea acestuia folosind fonduri europene va fi câştigat şi implementat. La Centrul de Excelenţă în Turism şi Servicii Tomis din Constanţa a avut loc o primă dezbatere publică cu privire la proiectul de reabilitare şi recondiţionare a acestui edificiu din staţiunea Mamaia. Aflat în fază de început, proiectul îşi doreşte să transforme construcţia şi spaţiile din zonă într-un punct de agrement şi de relaxare care să îi atragă pe constănţeni şi pe turişti deopotrivă.
Şeful Direcţiei Generale de Proiecte a Consiliului Judeţean Constanţa, Ionuţ Nache, a explicat că, din luna decembrie, clădirea Teatrului de Vară din Mamaia a ajuns în patrimoniul CJC şi că şi-au propus să îi schimbe aspectul, folosind în acest sens Programul Operaţional Regional, Axa 7, pentru care intenţionează să aplice.
„CJC intenţionează să obţină fonduri nerambursabile pentru reabilitarea acestui edificiu care face parte din domeniul public al judeţului şi care are o importanţă foarte mare pentru Constanţa şi pentru CJC. Noi vom depune toate eforturile pentru ca Teatrul de Vară Mamaia să fie ceea ce a fost odată, să revină la viaţă”, a spus Nache.
În ideea iniţială a proiectului, Teatrul de Vară din Mamaia ar urma să aibă refăcute scările de acces în clădire, locuri pentru persoanele cu dizabilităţi, reabilitarea zidurilor din incinta teatrului şi structura scenei, inclusiv modernizarea gradenelor şi înlocuirea scaunelor, reabilitarea şi dotarea cu spaţiu de proiecţie, lumini şi sunet, reabilitarea vestiarelor, magaziilor, birouri, garderobe şi grupuri sanitare. În preajma Teatrului de Vară, se vor moderniza şi se va amenaja o zonă de agrement, cu piste de biciclete, grădini suspendate, locuri de joacă pentru copii şi spaţii interactive artistice, grădini şi zone de loisir şi o galerie de artă interactivă. „Vom ţine cont de toate solicitările şi toate sugestiile care vor sosi pe mailul Consiliului Judeţean Constanţa referitor la alte lucruri pe care noi nu le-am luat în considerare, dar care trebuie avute în vedere”, a explicat Nache.

Dezinteres
Cu toate că în mediul online au fost exprimate nemulţumiri cu privire la starea actuală a Teatrului de Vară, atunci când au fost chemaţi la discuţii, constănţenii nu au fost interesaţi să participe la dezbatere şi să îşi spună punctul de vedere cu privire la proiectul de reabilitare. Până va afla dacă proiectul poate fi eligibil pentru a primi fonduri europene şi va afla termenul-limită pentru depunerea documentelor în acest sens, CJC va continua să primească sugestii din partea constănţenilor care pot spune cum îşi doresc să se dezvolte zona Teatrului de Vară din Mamaia. Proiectul poate fi consultat pe site-ul CJC, unde constănţenii pot trimite şi sugestiile cu privire la acest subiect.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii