Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:38 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consulul general al SUA, Daniel Perrone, în Constanţa Discuţii lămuritoare despre viză, Work&Travel şi vot (galerie foto)

ro

06 Oct, 2016 00:00 4853 Marime text


Ambasada SUA a organizat, ieri, o masă rotundă cu consulul general al SUA la Bucureşti, Daniel Perrone. Acesta a efectuat o vizită la Constanţa pentru a se întâlni cu diverşi oficiali cu care a discutat subiecte de interes comun. Masa rotundă la care au participat reprezentanţii presei locale a avut loc la American Corner din cadrul Universităţii „Ovidius”.
 
Daniel Perrone a explicat cum obţii viza, care sunt principalele motive pentru care eşti respins, modul în care cetăţenii americani se pot înregistra şi vota în timp ce se află în alte ţări, dar a vorbit şi despre programul Work&Travel.
 
Discuţia a început cu subiectul atacurilor teroriste, dacă afectează sau nu obţinerea vizelor. Consulul general al SUA la Bucureşti, Daniel Perrone, a răspuns că nu s-a schimbat nimic şi că procedurile au fost întotdeauna sigure.
 
„Pot să vorbesc doar în ceea ce îi priveşte pe români şi vizele SUA, nu ce se întâmplă în lume. Nu am schimbat procedurile. Menţinem şi întotdeauna am menţinut o abordare vigilentă în utilizarea bazelor  noastre de date disponibile pentru a-i verifica pe cei care le solicită. Astfel, rămân aceleaşi proceduri. Suntem foarte concentraţi şi foarte atenţi cu privire la utilizarea informaţiilor disponibile pentru verificarea solicitantului. Dar întotdeauna am făcut acest lucru. Procedurile nu s-au modificat şi nu au afectat operaţiunile din România, nu au afectat timpul pe care îl necesită procedura aplicării pentru viză“, a precizat Daniel Perrone.

„Avem frământări că acel aplicant ar vrea să rămână să locuiască sau să lucreze în SUA“

Întrebat de jurnalişti care sunt motivele pentru care unor aplicanţi le sunt respinse cererile de obţinere a vizei, consulul general al SUA la Bucureşti a spus că principala cauză o reprezintă grija ca acea persoană să dorească să plece acolo pentru a munci fără forme legale.
 
„De departe, principalul motiv pentru care refuzăm să oferim viza cuiva este aproape întotdeauna serviciul, pentru că avem frământări că acel aplicant ar vrea să rămână să locuiască sau să lucreze în SUA. Suntem îngrijoraţi că acel aplicant s-ar putea gândi să îşi caute de muncă în SUA şi ar ocupa forţa de muncă neautorizat, pentru că nu ai voie să lucrezi cu o viză de turism. Încă sunt multe cazuri de care am aflat conform cărora românii cu viză de turism au ajuns să lucreze în SUA. Acest lucru nu este permis. Avem această îngrijorare! Acel unul din zece cazuri este respins aproape de fiecare dată pe motiv că noi considerăm că acea persoană ar dori să meargă să lucreze în SUA“, a explicat Perrone.
 
Chiar dacă sunt respinşi, oamenii primesc explicaţii sincere şi directe şi li se dă o nouă şansă pentru a-şi lua viza.
 
„Desigur! Suntem foarte cinstiţi şi direcţi. Acea persoană poate să aplice din nou, este liberă să aplice din nou. Dacă aplici din nou şi nimic nu este schimbat în privinţa anumitor circumstanţe, s-ar putea să avem aceleaşi griji. Dacă nu are loc o schimbare, cum ar fi în ceea ce priveşte circumstanţele economice, logic este să aştepţi. Deci, poţi reaplica oricând doreşti, dar cu condiţia să fi avut loc nişte schimbări în situaţia ta generală, schimbări care să ne înlăture rezervele în acordarea vizei“, a adăugat consulul general al SUA la Bucureşti.


„Atât timp cât regulile rămân la fel, trebuie să ne supunem“

Ridicarea vizelor în Canada este un alt subiect abordat în cadrul mesei rotunde. Pornind de la acest fapt, consulul a fost întrebat dacă ceva similar s-ar putea întâmpla şi pentru români, din partea Statelor Unite.
 
„Diferenţa dintre viza din Canada şi viza pentru Statele Unite este că a noastră este guvernată de Legislaţia Congresului. Cu alte cuvinte, Congresul trece legile. Până când Congresul se va schimba, trebuie să urmăm regulile care au fost stabilite. În Canada este diferit. Ei pot face orice schimbare oricând vor ei. Noi nu putem! Atât timp cât regulile rămân la fel, trebuie să ne supunem“, a răspuns Perrone.
 
Acesta a adăugat că românii pot călători oricând doresc în Statele Unite ca turişti.
 
„Noi nu putem refuza dreptul nimănui de a merge şi a călători în SUA. Toată lumea are drepturi egale! Călătorind cu viză sau călătorind fără viză este o întrebare administrativă, dar nu afectează competenţa de a vizita Statele Unite oricând se doreşte. Românii pot călători în SUA oricând vor! Pur şi simplu aplică să obţină viza şi, odată ce au obţinut-o, pot călători. Obţinerea unei vize este o procedură administrativă“, a declarat consulul general al SUA la Bucureşti.

Votul, încurajat

Sunt mulţi cetăţeni care trăiesc peste hotare, începând de la sutele de militari, până la oameni de afaceri. „Cum i se permite acestui cetăţean să aibă drepturile fundamentale, precum cel de vot?“ a fost o întrebare adresată lui Daniel Perrone.
 

„Este problema Guvernului român. Noi le facilităm dreptul la vot cetăţenilor americani de peste hotare. Guvernul Statelor Unite are un site pe care toată lumea îl poate accesa, îşi poate înregistra votul. Ascultăm cetăţenii americani, organizaţiile cetăţenilor americani şi le trimitem mesaje încurajându-i să voteze, pentru că vrem să voteze! Îi încurajăm să voteze şi le asigurăm că au toate informaţiile necesare. Asta facem noi! Nu pot vorbi despre ceea ce face Guvernul român“, a spus consulul general al SUA la Bucureşti.
 
„Nu sunt foarte mulţi americani în Constanţa. Aceştia pot vota online şi trimite prin email. De asemenea, ei pot veni la ambasadă şi îi ajutăm noi sau pot contacta statele din care provin. Este acelaşi sistem şi pentru soldaţi“, a precizat Daniel Perrone.

„Vrem să promovăm intrarea legală în USA, să promovăm turismul!“

De asemenea, consulul general al SUA la Bucureşti, Daniel Perrone, a fost întrebat cât timp va mai dura până când cetăţenii români vor putea călători în Statele Unite fără viză.
 
„Nu pot specula! Cum am mai spus, regulile sunt ale Congresului. Dacă văd vreo iniţiativă a Congresului de a schimba acest lucru? Nu! Nu o văd acum! Din punctul meu de vedere, refuzul vizelor este semnificativ mic, de 3%. Nu ştiu când cetăţenii români vor putea călători în Statele Unite fără viză. Poate atunci când economia va fi din ce în ce mai puternică aici, în România. Cu siguranţă ar ajuta! Sau un alt factor care ar putea juca un rol important ar fi dacă am începe să vedem dovezi că sunt din ce în ce mai puţine cazuri în SUA cu români care lucrează fără autorizaţie. Acest lucru ar fi de impact! Dar nu pot prezică că în viitorul apropiat se va întâmpla acest lucru, ca cetăţenii români să călătorească în Statele Unite fără viză“, a explicat Perrone.
 
„Este foarte uşor şi rapid să aplici pentru o viză şi, odată ce ai aplicat şi o obţii, o ai pentru zece ani. Nu ai altceva de făcut decât să călătoreşti timp de zece ani de câte ori vrei în SUA. Este doar pentru turism! Viza de turism se obţine foarte uşor - dacă aplici azi, mâine ţi se face programare la interviu. La ambasadă nu stai mai mult de 40 de minute. Ai viza zece ani! Este foarte eficient şi rapid procesul pentru a obţine viza de turism. Vrem să promovăm intrarea legală în USA, să promovăm turismul!“, a adăugat consulul general al SUA la Bucureşti.
 
Practic, una din nouă persoane nu ia viza. Daniel Perrone a mai spus că principalul obstacol în a avea consulat în România ar fi de ordin economic. „Este foarte scump, noi am închis consulate. Am închis mai multe decât am deschis în ultimii 25 de ani“, a precizat consulul.

Scopul programului Work&Travel

Am ajuns şi la un subiect destul de dezbătut, însă l-am întrebat pe Daniel Perrone cât de atractiv este programul Work&Travel şi care este scopul acestuia.
 
„Scopul este să oferim tinerilor care sunt studenţi serioşi şansa să aibă o imagine mai extinsă a ceea ce înseamnă US. Programul Work&Travel permite studenţilor să lucreze legal în US pe timp de vară. Aşadar, pot câştiga nişte bani, dar le mai oferă şi şansa să trăiască pentru o perioadă mai îndelungată în SUA şi să îşi formeze singuri o părere despre cum se trăieşte în US şi ce înseamnă societatea americană şi cum funcţionează. Este o perioadă specifică la finele verii ca, după ce termină contractul de muncă, să călătorească. Ai în plus trei-patru săptămâni ca să călătoreşti în State. Scopul este să le oferim şansa de a câştiga bani şi de a ajuta angajatorii din SUA să îşi completeze locurile de muncă disponibile pe timp de vară. Sunt aproximativ 7.000 de studenţi care pleacă prin acest program şi avem mulţi studenţi din Constanţa“, a spus consulul general al SUA la Bucureşti.
 
Daniel Perrone a fost pentru prima dată în Constanţa şi i-a făcut mare plăcere să se plimbe pe plajele Mării Negre. Imediat după masa rotundă, acesta a plecat la Bucureşti.
 
Diplomatul a fost consul general al SUA în Bulgaria, în perioada 2005 - 2009, şi a ocupat aceeaşi funcţie, în intervalul 2011 - 2014, în Buenos Aires (Argentina). De asemenea, el a mai servit în ţări precum Costa Rica, Bangladesh, Columbia sau Mexic.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Ciucivara 27 Mar, 2019 23:36 As dori sa stiu ce-mi mai trebuie pentru viza de a merge în SUA daca am deja invitație pentru a participa la o competiție sportivă...va multumesc!