Contract al Primăriei Agigea, județul Constanța cu Ministerul Dezvoltării pentru modernizarea Parcului „Mihai Eminescu”. Ce valoare are contractul (DOCUMENT)
Contract al Primăriei Agigea, județul Constanța cu Ministerul Dezvoltării pentru modernizarea Parcului „Mihai
06 Jan, 2023 12:01
ZIUA de Constanta
1229
Marime text



Contractele încheiate între autorități publice locale din 150 de unități administrativ-teritoriale și Ministerul Dezvoltării vizează asigurarea infrastructurii pentru transportul verde, prin realizarea unor baze de date GIS la nivel local și a unor sisteme inteligente de management local pentru dezvoltarea de servicii și structuri de sprijin, specializate pentru administrația publică, precum și prin achiziționarea unor sisteme de monitorizare și siguranță a spațiului public și a unor drone pentru inspectarea zonelor și situațiilor de risc, iar valoarea totală a acestora este de 201.698.245,83 de lei.
Până în prezent, prin cele trei componente ale PNRR, au fost semnate 2.608 contracte de finanțare, în valoare totală de 19.140.319.163,67 de lei, a precizat ministrul.
Printre acestea se află și un contract cu Primăria Comunei Agigea, județul Constanța pentru Constanța pentru Sisteme Inteligente de Management Local pentru Modernizarea Parcului “Mihai Eminescu” din Comuna Agigea. Valoarea proiectului fără TVA este de 1,598,745.28 lei, TVA de 303,761.60 lei, iar valoarea totală este de 1,902,506.88 lei.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii