Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:42 19 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Contract de peste două milioane de lei, scos la licitaţie. Cine se va ocupa de iluminatul public al municipiului Constanţa (document)

ro

10 Dec, 2016 00:00 3963 Marime text
Primăria Constanţa scoate la licitaţie contractul „Achiziţia lucrărilor de reparaţii pentru menţinerea, inclusiv întreţinerea sistemului de iluminat public din municipiul Constanţa“, în valoare estimată de 2.000.000 de lei, fără TVA. În acest sens, va fi organizată o procedură publică. Ofertele de participare pot fi depuse până pe data de 28.12.2016, ora 15.00, acestea urmând să fie evaluate până pe 23.01.2017, 18.00. Garanţia de participare este în valoare de 13.000 de lei pentru Lotul 1 şi de 7.000 de lei pentru Lotul 2.
 
Durata de execuţie a lucrărilor de reparaţii pentru menţinerea, inclusiv întreţinerea sistemului de iluminat public în zona de sud a municipiului Constanta - Lot 2 şi Lot 1 - este de 12 luni. Obiectul contractului îl constituie achiziţia lucrărilor de reparaţii pentru menţinerea, inclusiv întreţinerea sistemului de iluminat public din municipiul Constanţa. Lucrările se vor realiză pe două loturi. Potrivit anunţului de participare, Lotul 1 (zona nord) cuprinde cartierele: Palazu Mare, Mamaia, Tomis Nord, Faleză Nord, Tăbăcărie, Tomis III, Tomis II, Tomis I, zona centrală, peninsulă; Lotul 2 (zona sud) - cartierele Anadalchioi, Coiciu, Inel, I.C. Brătianu, Palas CFR, Medeea, Cet, Abator, Viile noi, Km 4, Km 4-5, Km 5, Faleză sud.
 
Întrucât iluminatul reprezintă unul dintre criteriile de calitate ale civilizaţiei, în vederea creării unor condiţii mai bune pentru desfăşurarea activităţii populaţiei, scăderea accidentelor rutiere, scăderea numărului de agresiuni împotriva persoanelor şi ţinând cont de sesizările primite de la cetăţenii municipiului (stâlpi avariaţi, lămpi arse, corpuri defecte), este necesară achiziţia lucrărilor de reparaţii pentru menţinerea şi întreţinerea sistemului de iluminat public din Constanţa.
 
Operaţiunile specifice executării lucrărilor de menţinere şi întreţinere a iluminatului public sunt: înlocuit lămpi de iluminat; înlocuit corpuri; înlocuit igniter; înlocuit balast; cablu subteran, cablu aerian; înlocuit stâlpi; înlocuit cutii distribuţie; montaj ceas programator cu releu, montaj clemă CDD 45, montaj clemă legătură, montaj siguranţă MPR GR00 0-50A, montaj siguranţă MPR GR00 50-100A, montaj siguranţă MPR GR01 0-50A, montaj siguranţă MPR GR02 50-100A, refacere intervenţie în domeniul public - trotuar asfalt, refacere intervenţie în domeniul public - trotuar pavele.

Responsabili de atribuirea contractului

Persoanele cu funcţie de decizie din cadrul autorităţii contractante sunt: Decebal Făgădau, Dumitru Babu, Costin Răsăuţeanu, Marcela Enache, Irina Roxana Pînzariu, Fulvia Dinescu, Mihaela Liuţă, Iuliana Voicu, Laura Bobeş, Mihaela Popescu, Viorica Ani Merlă, Mihaela Stan, Carmina Ionela Popescu, Octavia Bardaşu, Noni Adrian Niculae-Stângă, Rareş George Iordache, Cristina Laurenţia Itoafă, Eugen Căruntu, Radu Volcinschi, Ionuţ Văduva, Nicoleta Constantin, Sorin Viorel Munteanu, Radu Mihai Vânturache, Nicoleta Florescu, Mihai Balaban, Sorina Gherasim, Anamaria Cristina Guzga, Daniela Nanu, Borali Veaveghiul, Aneta Vasii, Valeria Elisabeta Udrea, Marcela Frigioiu, Georgeta Gheorghe, Oana Dobre, Lenuţa Petcu, Camelia Dudaş, Monica Hagi, Carmen Stânişor, Dorel Vârlan, Ionuţ Pripişi, Daniel Bratu, Dan Baltag, Ionuţ Dumitru, Mugurel Leonard Petcu, Adrian Constantin Untaru, Cătălin Demetriad Todireanu, Florin Tudose, Mihaela Rodica Nache, Elena Ghinea, Aurora Traşcă, Raluca Florenţa Georgescu, Irina Gavriz, Gheorghe Coman, Dragoş Manolache Morcov, Mihaela Pătruţoiu, Adriana Stamat, Antuanela Dancu, Cristina Toma, Liviu Pătraşcu, Liviu Tramudana, Ana Rodica Crăciun, Dezideriu Dudaş, Ştefan Taran, Mihaela Andrei, Cristian Marius Adreiaş, Adriana Arghirescu, Costin Valeriu Avatavului, Dumitru Babu, Secil-Givan Cantaragiu, Horia Marius Caliminte, Adriana Teodora Câmpeanu, Marioara Cojoc, Victor Constantin, Dede Perodin, Mircea Dobre, Răzvan Ionuţ Florea, Marius Aurelian Marin, Irinela Nicolae, Cătălin Florin Papuc, Teodor Patrichi, Gabriel-Valentin Pârvulescu, George-Andrei Popescu, Costin Ioan Răsăuţeanu, Romeo Caius Rezeanu, Ioan Solomon, Cristian Mihăilescu, Raluca Andreea Trandafir, Cristina Andreea Vasii, George Gabriel Vişan, Alexandru Zabara.

Condiţii pentru ofertanţi 

Societăţile ofertante vor prezenta o listă a lucrărilor realizate în cursul unei perioade care acoperă cel mult ultimii cinci ani, însoţită de certificate de bună execuţie pentru lucrările cele mai importante. De asemenea, vor face dovada experienţei similare la nivelul ultimilor cinci ani în valoare cumulată de cel puţin 1.300.000 de lei pentru Lotul I şi de 700.000 de lei pentru Lotul II.

Despre Luxten Lighting Company SA

Precizăm că, până nu demult, de iluminatul public din Constanţa s-a ocupat Luxten Lighting Company SA. Potrivit Registrului Comerţului, acţionarii Luxten Lighting Company SA sunt Olimpia Moica, Ionel Pepenică şi Claudiu Nicolae Rădulescu şi Listă Persoane Fizice şi Juridice. Persoane Împuternicite sunt Dumitru Sorescu, membru în directorat, Olimpia Moica, membru în consiliul de supraveghere şi vicepreşedinte, Claudiu Nicolae Rădulescu, membru în consiliul de supraveghere şi preşedinte al consiliului de supraveghere, Maria Monica Bucur, membru în directorat şi preşedinte al directoratului, Silvian Şerbănescu, vicepreşedinte al directoratului, şi Andrei Vlad Rădulescu, membru în consiliul de supraveghere. Obiectul de activitate al firmei vizează „lucrări de instalaţii electrice”.
 
În secţiunea „Documente” puteţi consulta anunţul de participare la această licitaţie. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii