Controversele despre uniforma nazista continua Mazare, salutat cu „Sieg Heil" pe blogul sau
Controversele despre uniforma nazista continua: Mazare, salutat cu „Sieg Heil" pe blogul sauRadu Mazăre şi-a înfiinţat blogul în pragul alegerilor locale din 2008 şi nu l-a mai actualizat de la începutul lui 2009. Cu toate acestea, chiar dacă nu li se răspunde niciodată, constănţeni sau români din ţară şi de peste graniţe îi mai lasă câte un mesaj primarului. Un internaut îl invită pe Mazăre să fie liderul Partidului Naţional Socialist din România, făcând astfel o paralelă cu liderul nazist Adolf Hitler, care fusese liderul Partidului Muncitoresc German Naţional - Socialist. „Bravo, domnule Mazăre! Uniforma marii Germanii vă vine de minune. Păcat că nu am şi eu una ca aceea. Nu aveţi ce căuta în PSD. Locul dumneavoastră ar fi în fruntea Partidului Naţional Socialist din România. Cu stimă al dvs. viitor membru de partid", îi transmite Victor Hinta lui Mazăre, încheind cu salutul nazist „Sieg Heil".
Un alt comentator îl încurajează pe edilul Constanţei să fie în continuare în pas cu moda, apreciind că purtarea uniformei naziste poate fi doar o chestie de „fashion". „Domnule primar, vă admir pentru că cochetaţi cu moda. Sunt prea mulţi frustraţi şi încuiaţi ca să-şi dea seama că acolo unde prezentaţi o vestimentaţie nazistă e pur şi simplu modă, pentru unii e greu să accepte acest lucru care a făcut parte din viaţa noastră, din istoria acestei lumi. Dacă aveaţi un giulgiu şi o coroană de spini pe cap ce făceau?! Vă martirizau?", îi transmite un alt vizitator al blogului, primarului Constanţei.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp