Cooperativa Metablanc Expert 2010 s-a divizat! Ce societăţi intră în posesia proprietăţilor

10 Aug, 2018 00:00
ZIUA de Constanta
1537
Marime text
Metablanc Expert 2010 Societate Cooperativă Meşteşugărească a adoptat la data de 10 iulie 2018 proiectul de divizare numărul 2.
De precizat că societatea are un capital social de 28.000 de lei, împărţit în 2.800 de părţi sociale, cu o valoare nominală a părţii sociale de 10 lei, capital integral privat. Sediul firmei este pe bulevardul Tomis din municipiul Constanţa, iar obiectul principal de activitate este comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare.
În conformitate cu dispoziţiile legii în vigoare privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, cu hotărârea acţionarilor societăţii Metablanc Expert 2010 din data de 10 iulie, pe baza balanţei de verificare şi a bilanţului de divizare încheiat la data de 31 mai 2018, s-a procedat la divizarea SCM Metablanc Expert 2010 prin transmiterea unui procent de 43,64% din capitalul social deţinut de membrii cooperatori care au solicitat divizarea.
Capitalul social transmis aparţine membrilor care au aderat la noua societate cooperativă ce urmează a fi înfiinţată. Capitalul social ce rămâne la societatea mamă va fi în cuantum de 15.780 de lei. Nasta Stere cesionează la valoarea nominală suma de 2.150 de lei către Marius Constantin, Petrea Guşă cesionează în valoare nominală suma de 1.170 de lei lui Petre Valentin Cucolea, iar Mioara Donica cesionează la valoarea nominală suma de 1.130 de lei lui Petre Valentin Cucolea.
Situaţia capitalului social după cesiune va fi următoarea: Marius Constantin va deţine 2.950 de lei, adică 18,70% participare la profit şi pierdere, Petre Valentin Cucolea - 2.920 de lei, adică 18,50% participare la profit şi pierdere, Mioara Donica deţine 3.150 de lei, adică 19,96% participare la profit şi pierdere, Petre Guşă va deţine 3.150 de lei, adică 19,96% participare la profit şi pierdere, Vasile Pultea va deţine 460 de lei, adică 2,91% participare la profit şi pierdere, şi Nasta Stere va deţine 3.150 de lei, adică 19,96% participare la profit şi pierdere
În urma divizării, parte din patrimoniul Metablanc Expert 2010 se va distribui către SCM Alco Clima Expert, reprezentată de administrator Adrian-Aurel Serafia, cu sediul în Constanţa, pe strada I.G. Duca, cu un capital social de 5.100 de lei, şi va primi două construcţii de pe şoseaua Mangaliei, respectiv strada I.G. Duca. SCM Andreiani 1881, reprezentată de Tasu Laurenţiu Chelesu, cu sediul social pe bulevardul Tomis din Constanţa, cu un capital social de 7.120 de lei, va primi două clădiri de pe bulevardul Tomis şi de pe strada Arcului.
În patrimoniul Metablanc Expert 2020 rămâne o clădire de 77,73 mp cu terenul în suprafaţă indiviză pe strada I.G. Duca, proprietate a municipiului Constanţa, cu drept de folosinţă al societăţii, un complex cooperativă, pe şoseaua Mangaliei, de 462 mp, complex Dacia, pe bulevardul Al. Lăpuşneanu, de 88,55 mp, hală producţie pe şoseaua Mangaliei, în suprafaţă de 204,49 mp.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii