Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:29 26 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Copiii, tinuti ca la arest

ro

11 Nov, 2004 00:00 984 Marime text

Dictatura din Clinica de Pediatrie a Spitalului Judetean

La ani de zile dupa "ingroparea" perioadei comuniste, nimic nu pare sa se fi schimbat in mentalitatea personalului din spitalele noastre * Atitudinea cadrelor medicale pare a spune ca ai facut o greseala ca te-ai imbolnavit, deoarece personalul spitalului are cu totul alte treburi decat sa se ingrijeasca de tine * Situatia este cu atat mai grava in Clinica de Pediatrie a Spitalului judetean, unde majoritatea asistentelor se arata extrem de deranjate de faptul ca pacientii, in marea lor majoritate copii de doi-trei ani, nu inteleg ca trebuie sa stea nemiscati, inchisi in saloane si ca nu au voie sa imprastie jucariile * Cea mai grava "greseala" a copilului, care parca "are pe dracul in el", este aceea de a-si misca mana in care i s-a pus perfuzia

O vorba din batrani spune ca toata viata trebuie sa te feresti de politist, de preot si de doctor, in asa fel incat, indiferent de ce ai face, niciodata sa nu ajungi pe mana lor. De la Revolutia din decembrie au trecut ani de zile. Multi dintre noi am crezut ca ceva s-a schimbat in tara noastra, ca am scapat de acea mentalitate "comunista" si ca, dupa ani de zile de bezna, umilinte si neajunsuri, vom putea fi, in sfarsit, tratati ca niste fiinte umane, in asa fel incat sa ne putem pastra demnitatea indiferent de situatia in care ne aflam. Realitatea demonstreaza insa ca nimic nu s-a schimbat. O zi petrecuta in spitalele constantene este de ajuns pentru a te face sa te simti cea mai josnica fiinta, iar incet-incet aproape ti se inoculeaza ideea ca ai gresit foarte tare imbolnavindu-te, pentru ca nu aveai acest drept. Nu aveai voie sa deranjezi personalul medical din spital, nu aveai voie sa jenezi asistentele in activitatea lor si, cu atat mai putin, sa soliciti ingrijiri medicale. Pe scurt, daca in ziua de azi ti se imbolnaveste copilul, iti moare in brate pe holurile spitalului, ca orice parinte, alergi intr-un suflet la Camera de Urgenta de la Pediatrie, cautand intelegere si omenie in ochii unui om a carui menire pe lumea aceasta este aceea de a vindeca suferinzii. Indiferent ca are febra 40, ca varsa intruna pe holurile spitalului, sub ochii asistentelor sau ca are o mana rupta, astepti ore interminabile cu copilul in brate la usa care cica se cheama Urgenta. Si asta pentru ca exista un singur medic, care uneori mai deserveste si Clinica de pediatrie a spitalului. Cand, in cele din urma, ti-a sosit randul, afli ca urmeaza un sir intreg de analize, prin urmare alte cozi la care trebuie sa stai si alte momente de agonie. In sfarsit, dupa ce ai facut alte analize, te intorci la urgenta, medicul se uita pe rezultate, te trimite la farmacie sa cumperi o injectie, pentru ca spitalul nu are, iti inteapa copilul si te trimite acasa. Omite insa sa observe ca nu ai facut si examenul chirurgical. Fericit ca ai scapat numai cu atat si ca odrasla ta isi va reveni, te intorci acasa si multumesti Celui de Sus ca ai scapat de doctori. Numai ca observi ca micutului tau ii este din ce in ce mai rau si ca starea lui de sanatate nu da nici un semn ca s-ar imbunatati. In disperare de cauza, te duci la medicul de familie, care iti scrie o trimitere catre Spitalul de Infectioase, deoarece se pare ca, dat fiind ca toate analizele au iesit bune, numai o infectie ar putea fi cauza bolii. Ajungi la Spitalul Vechi, iar personalul de acolo isi da seama ca, ceva mai devreme, cand ai fost la Spitalul de Urgenta, nu ai facut examenul chirurgical, prin urmare, situatia nu ii priveste si te trimite inapoi la Urgenta. De data aceasta, binevoieste insa sa-ti puna la dispozitie o Salvare. Ajungi din nou la Urgenta Pediatrie, iar medicul de acolo (altul decat cel de dimineata) se minuneaza cum de a fost posibil ca micutului tau sa i se administreze, prima oara, numai o injectie si sa fie trimis acasa. Iar tu, ca parinte, privesti uluit acest intreg sir de medici care isi paseaza raspunderea unul altuia. Ajuns la capatul puterilor, incepi sa urli ca daca in cinci minute cineva nu va face ceva pentru copil, ii strangi de gat pe toti. Si atunci - surpriza - reusesti sa obtii o reactie si in doua minute esti internat cu tot cu copil. Ti se atrage insa subtil atentia ca in spital nu exista nici medicamente, nici branule, deci trebuie sa le cumperi, in asa fel incat cand ajungi sus, la Pediatrie, sa nu o superi cu lipsa acestora pe doamna asistenta, care numai chef de internari nu are la ora aia. Mai mult, ti se pune in vedere sa le "rogi" frumos pe doamnele asistente sa te interneze, pentru ca de obicei se supara atunci cand esti trimis in clinica, si nu la STI, intrucat asta inseamna bataie de cap pentru ele. In fine, trecand peste toate astea, seara tarziu reusesti sa-ti vezi copilul, ajuns in stare maxima de deshidratare, internat in spital si pus la perfuzii. Si cand tocmai credeai ca aici s-au terminat chinurile, constati ca, de fapt, abia incep. De la femeia de serviciu si sfarsind cu asistentele, pe fetele tuturor nu citesti decat o mare nepasare si o teama imensa de sefi. Asistenta este extrem de suparata de faptul ca micutul tau de numai cativa anisori, pe care cu greu il tii nemiscat la varsta asta, a miscat mana si a deranjat perfuzia. "Of, copiii astia in loc sa tina mana in jos, parca au pe dracul in ei", este exprimarea la ordinea zilei. Daca din greseala copilul a varsat in pat, tie, parintelui, iti vine sa intri in pamant de rusine la vederea chipului cerberului, metamorfozat in persoana asistentei. Iar daca ii ceri sa intoarca salteaua invers dupa ce a vomitat (nu mai avem pretentia ca ar trebui s-o schimbe), privirea pe care ti-o arunca este extrem de graitoare. Cu unele exceptii, care trebuie sa recunoastem ca exista, aceasta este atitudinea personalului din spitalele constantene.

Camera de joaca exista numai atunci cand se filmeaza

Dincolo de peretii decojiti si de paturile saracacioase, aspecte fata de care nu comentam, pentru ca suntem constienti ca nu exista fonduri, exista acea atmosfera lugubra si rau voitoare menita parca sa iti spele creierul, sa nu mai gandesti si sa nu mai protestezi fata de nimic, in asa fel incat, daca cumva ai ajuns acolo sanatos fiind, sigur vei iesi bolnav. In vreme ce in spitalele din strainatate numai atitudinea personalului te face sa te simti mai bine si parca te vindeci numai la auzul vorbelor bune, in spitalele noastre mai rau te imbolnavesti. Iar daca tu, ca om matur, sa zicem ca esti in masura sa treci peste toate acestea, cu totul alta este situatia in cazul copiilor. Orice parinte este constient ca un copil se plictiseste repede, ca nu rezista sa stea linistit mai mult de cateva minute, mai ales atunci cand nu are cu ce sa-si omoare timpul. In Clinica de Pediatrie am auzit - pentru ca de vazut n-am vazut - ca exista o asa-numita Camera de Joaca. Probabil ca asa si este, din moment ce pe una din usile de la etajul VIII este inscriptionata aceasta titulatura. Am auzit chiar ca ar fi superdotata cu tobogane viu colorate si jucarii care mai de care, toate cumparate de nu stiu ce firma din strainatate. Nici un copil internat la Pediatrie nu a vazut insa camera de joaca, deoarece cheia de la camera este la asistenta sefa, care o deschide numai atunci cand este necesar sa se filmeze vreo emisiune, iar cetateanul sa vada cat este de inzestrat Spitalul Judetean. Diferenta dintre ceea ce se doreste a se afisa si realitate este insa ca de la cer la pamant. Realitatea este ca micutii nu au voie nici macar sa paraseasca saloanele, ci trebuie sa stea inchisi in camera. Jucariile pe care le-ai adus de acasa nu au voie sa stea imprastiate prin salon. Nu conteaza ca este copil si trebuie sa-si omoare timpul cu ceva. Cele mai crunte sunt diminetile, cand nu ai voie sa misti in front pentru ca trebuie sa vina "vizita". Cand, nu se stie, dar cert este ca trebuie sa se intample, timp de cateva ore parintii vorbesc in soapta, copiii nu au voie sa miste, pe dulapioarele din camera nu trebuie sa existe nimic, sub paturi nu trebuie sa fie nimic, pe paturi sa nu fie nimic, numai tu si copilul abia respirand de teama "vizitei". Iar dupa vizita urmeaza inspectia asistentei sefe, care se pare ca da in criza de isterie daca vede un iaurt lasat la intamplare pe dulap. Si atunci te intrebi pentru ce mai platesti asigurarea de sanatate si te intrebi cand va veni vremea cand nu te vei mai simti umilit in prezenta doctorului.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii