Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:42 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Copilarie cu gust de strada

ro

06 Jul, 2007 00:00 1616 Marime text
1183661930.jpg

"Tanti, tanti, da si mie un ban!". Suna cunoscut? Este un alt fel de invitatie la interactiune, solicitata deseori in diferite spatii: la gara, autogara, la biserica, in troleu. Problema devine interesanta cand aceasta "invitatie" vine din partea unor copii.

Cum au ajuns in aceasta situatie? Ce se intampla cu parintii, rudele lor? Vorbim de copiii strazii. Insa, cercetarile privind situatia acestora se lovesc de o serie de dificultati. Ron Wright, de la Mount Vernon Nazarene University, a realizat mai multe studii privind situatia copiilor strazii. In cadrul Congresului Mondial de Romanistica, desfasurat la Constanta, in perioada 25-28 iunie, Wright si-a prezentat rezultatele. El vorbeste de mai multe categorii. In principal, face distinctia intre copiii care traiesc in strada si cei care isi petrec majoritatea zilelor si noptilor pe strazi, dupa care se intorc acasa. La nivel mondial, conform unor estimari realizate de Organizatia Natiunilor Unite, exista aproximativ 150 de milioane de copii care traiesc in strada. Potrivit informatiilor furnizate de Directia Generala de Asistenta si Protectia Copilului (DGASPC) Constanta, la nivelul judetului exista aproximativ 80 de copii care traiesc in strada. Purtatorul de cuvant al DGASPC, Mihaela Ristea, a declarat ca "serviciul de coordonare si informare pentru copiii strazii care isi desfasoara activitatea alaturi de Adapostul de zi si de noapte a dezvoltat un plan cadru de actiune in ceea ce priveste acesti copii, prin care incearca sa previna fenomenul". Mai mult, exista o colaborare cu Inspectoratul Judetean de Politie Constanta si cu toate celelalte institutii, organizatii non-guvernamentale care pot ajuta in acest sens pentru a identifica solutiile reale pentru ca acesti copii sa nu mai ajunga in strada. O situatie speciala este cea a micutilor gasiti fara supraveghere pe raza judetului Constanta. In acest caz, Mihaela Ristea a mai afirmat ca "a crescut numarul copiilor strazii pe perioada verii, practic, numarul micutilor gasiti fara supraveghere pe raza judetului Constanta, care provin atat din alte judete cat si din zonele rurale si celelalte orase ale judetului Constanta". Acestia fug de acasa, isi parasesc familiile si vin pe litoral in perioada vacantei. "Ei sunt adusi si gazduiti la Adapostul de zi si de noapte pentru copii strazii, perioada in care ei beneficiaza de toate serviciile oferite in cadrul acestui adapost: gazduire, hrana, consiliere psihologica, asistenta sociala, asistenta medicala. In aceasta perioada, se incearca identificarea persoanelor sau contactarea altor reprezentanti legali care sa vina sa-i preia", mai spune reprezentanta DGASPC. Conform datelor statistice, in luna iunie au fost gasiti 38 de copii nesupravegheati, 21 provenind din alte judete si 17 din judetul Constanta. Principale judete din care acestia vin sunt Bacau, Iasi si municipiul Bucuresti.

Scris de: {autor}Corina POPESCU{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii