Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:17 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Coregraful Călin Hanţiu va fi înmormântat la Constanţa. Când va fi condus pe ultimul drum

ro

18 Dec, 2021 11:45 2632 Marime text
Coregraful Călin Hanţiu va fi condus luni, 20 decembrie pe ultimul rând. 

Anunțul a fost făcut pe Daniela Vitcu, pe pagina de Facebook.

„Mulțumesc tuturor celor care se gândesc la noi și ne sunt alături.

Călin va fi depus, începând cu orele 14.00, la Biserica Sfântul Dumitru, str. Dorobanți nr. 64, Constanța.

Slujba de înmormântaare va avea loc luni, 20 decembrie, orele 12.00“ - se arată în mesajul Danielei Vitcu. 


Reamintim că ieri s-a stins din viaţă coregraful Călin Hanțiu. 

 „Călin Hanțiu, omul, tatăl, baletinul, profesorul și artistul, va rămâne mulți ani pentru noi toți, inspirația coregrafului care a slujit scena. Astăzi ne despărțim trupește de Călin, dar sufletul lui va dansa pe străzile din orașul Constanța și din întreaga lume”, transmite Daniela Vitcu. 

 

”Cei dispăruți primesc mai multe flori decât cei care trăiesc pentru că regretul e mai puternic decât recunoștința.” – Anne Frank
Viața este doar o pauză înainte de a ajunge acasă. Un loc simplu unde să te odihnești și să FII înainte de a ajunge la cele veșnice.
Suntem cu toții vizitatori în acest loc, suntem doar în trecere. Scopul nostru aici este să observăm, să învățăm, să creștem, să iubim… și apoi să ne întoarcem acasă.
Nici nu știu ce am în suflet....simt așa....o durere profundă .....mă întreb: Te-a durut? Sau poate acum ți-e mai bine?....Îmi amintesc cum te-am iubit!...Nu voi uita niciodată. Să nu regreți și să mă ierți....Dac-am greșit vreodată....Offf! Atâta durere în suflet....Să dansezi și să te bucuri! Să veghezi de acolo, de acasă, fetele.
Dumnezeu să-ți dea odihna cea veșnică!
Călin Hanțiu (16 iulie 1957- 17 decembrie 2021) - a transmis Daniela Vitcu printr-o postare pe Facebook unde a adăugat şi CV-ul coregrafuluiu

1986 – 1989 - Opera din Gera şi Dresda (solist, prim solist)
1998 – 1999 - Academia de Dans „I.Sisca” şi Compania Rendanno (Maestru de balet, solist, coregraf)
1990 – 2004 - Teatrul de Balet „Oleg Danovski” (prim solist)

2004 – 2008 - Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” Constanţa (prim solist, coregraf)
2008 – 2009 – Teatrul de Stat Constanța (coregraf)
2004 – 2008 - Director coordonator al Companiei de Balet – TNOB
1999 – 2004 – Director - Teatrul de Balet „Oleg Danovski”
Distincții
2018 Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta #RespectTeatru, conferită de Consiliul Judeţean Constanţa, împreună cu scrisoarea de recunoştinţă a Primăriei Constanţa.
2010 Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, categoria D ”Arta spectacolului”
Repertoriu:
- Ca prim solist colaborări cu Operele din: Cluj (Lacul Lebedelor, Giselle, Luceafărul), Iaşi (Don Quijote, Lacul Lebedelor şi Gala de Balet 50 de ani), Bucureşti (Frumoasa din Padurea Adormita, Lacul Lebedelor şi Francesca da Rimini).

- Solist, prim- solist al Operelor din Gera şi Dresda
Repertoriul : Visul unei nopţi de vară, Spartacus, Abraxas, Bayadera, Lacul Lebedelor, Orfeu şi Euriduce, Raportt, Gale de balet în coregrafiile create de Brigitte Cullberg, Ingeberg Peters, Constantin Russu, Harald Wandche, Sayffert.
- Solist, prim- solist al Teatrului de Balet “Oleg Danovski”, cu repertoriul: Romeo şi Julieta, Motanul încălţat, Seherazada, Don Quijote(versiune scurtă), Cenuşăreasa, Crăiasa zăpezii, Carmen
- Coregrafii şi puneri în scenă: 2016 coregrafia spectacolului ”Visul unei nopți de vară, spectacol balet Liceul de Arte Bacău, Teatrul Bacovia Bacău; 2014 coregrafia spectacolului „Maria Tănase”, teatru – dans – în cadrul Teatrului de Stat Constanţa; 2012 moment coregrafic „Sarasate”,– în cadrul Operei Naţionale Bucureşti; 2010 coregrafia spectacolului „Cavalerii mesei rotunde”, rock – simfonic – în cadrul Teatrului de Stat Constanţa; 2010 coregrafia spectacolului „Strengers in the night”, spectacol de balet – în cadrul Teatrului de Stat Constanţa; 2007 coregrafia spectacolului „Cenuşăreasa” – în cadrul Teatrului Naţional de Operă şi Balet “Oleg Danovski”; 2007 coregrafia spectacolului „Concertul Apelor”, muzica G.F. Haendel; 2007 coregrafia spectacolului „Carnaval”, susţinut la Bucureşti în cadrul Galei „Gesturi care conteaza”; 2006 coregrafia spectacolului “Viaţa şi pătimirile lui Publius Ovidius Naso” în cadrul Universităţii “Ovidius”, Facultatea de Arte, colaborare cu Fundaţia de cultura romano – germana, Freiburg – Iaşi; 2006 coregrafia spectacolului “Viaţă de artist” în cadrul Teatrului Naţional de Operă şi Balet “Oleg Danovski”; 1990- 2003 coregrafii pentru televiziune în colaborare cu: Silvia Ciurăscu, Doina Anastasiu, Mariana Şoitu şi Daniela Mitache; colaborări cu Teatrele “Ovidius” şi “Fantasio” - regia C. Dinischiotu, Dominic Dembinski, Andrei Mihalache, Ana- Maria Munteanu şi Yannis Margaritis (Grecia); 2003 coregrafia spectacolului Frumoasa din Pădurea Adormită (după coregrafia clasică ), miniaturi coregrafice pentru gale de balet, Too much reality, Sarasate, Lumină roteşte -mă, Anotimpuri cu formă geometrică (Vivaldi) la Opera din Constanţa, precum şi regizarea mai multor spectacole de balet; 2001- 2002 coregrafia spectacolului de operetă Ţara Surâsului şi Contesa Maritza - Lubeck, Germania; 2001 coregrafia spectacolului Pinocchio – în cadrul Teatrului de Balet “Oleg Danovski”; 1998 -1999 coregrafiile spectacolelor: Spărgătorul de Nuci şi Gala anului; Mentalităţi (Rhapsody in Blue), La Silphyde, Rossiniana, Biografii (Premiul de Creaţie la concursul de creaţie Euro Dans Iaşi 1997).

Sursa foto: Facebook/Daniela Vitcu
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii