UPDATE Costel Stanca și Cosmin Dumitrache, numiți la conducerile CNAPMC și ANR
UPDATE: Costel Stanca și Cosmin Dumitrache, numiți la conducerile CNAPMC și ANR
23 Dec, 2019 11:53
ZIUA de Constanta
5705
Marime text
Propunerile PNL pentru conducerile Companiei Administrația Porturilor Maritime Constanța, respectiv, Autorității Navale Române sunt Costel Stanca, respectiv port state control Cosmin Dumitrache, ne-a declarat președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă.
Astăzi are loc o ședință a Consiliului de Administrație al CNAPMC în cadrul căreia s-ar putea lua o decizie în privința numirii lui Stanca, prorector al UMC și consilier județean al PNL. La fel de bine, liberalii nu exclud, ca funcție de decizia reprezentanților CA-ului, astăză să se voteze prelungirea mandatului actualului director al Portului cu maxim doua luni, așa cum prevede legislația în vigoare și abia ulterior să se opereze numirea liberalului Stanca.
În ceea ce-l privește pe Dumitrache, acesta este mai degrabă un tehnocrat susținut de PNL.
UPDATE: Potrivit surselor, cei doi au fost numiți deja prin ordinul ministrului Transporturilor.
Sursă foto: Arhivă ZIUA de Constanța

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii