Coșul minim de consum va determina salariul minim. Cât era valoarea sa în urmă cu un an
Coșul minim de consum va determina salariul minim. Cât era valoarea sa în urmă cu un an
20 Aug, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
1552
Marime text
- Din 2021 salariul minim pe economie va fi stabilit în funcție de coșul minim de cumpărături necesar unei familii
- În anul 2019, coșul minim era aproape dublu față de valoarea actuală a salariului minim pentru o singură persoană
Parlamentarii au adoptat o lege prin care se dorea stabilirea unei modalități efective de calculare a salariului minim, prin raportare la coșul minim de consum, actul normativ intrând în vigoare în 17 august.
Astfel, din 2021, salariul minim se va calcula, în principal, în baza coșului minim de consum pentru un trai decent. Noutatea, de fapt, este că acum există o instituție ce va calcula anual valoarea acestui coș minim (Institutul Naţional de Statistică - INS, prin ordin) și există o anexă ce stabilește, clar, metodologia de calcul a coșului.
Actuala metodologie stabilește o listă cu produsele/serviciile de bază necesare unei familii și prevede ce cantitate este necesară, însă fără a prevedea un preț (astfel, se lasă libertate pentru luarea în considerare a fluctuațiilor prețurilor, fără să fie necesară o modificare constantă a metodologiei).
Un aspect pozitiv al proiectului este că acesta nu conține doar acele produse/servicii strict necesare supraviețuirii, ci ia în considerare inclusiv nevoia de educație continuă a unui adult (integrând-o printre elementele conținute în anexă și de care se ține cont la stabilirea valorii coșului minim) sau nevoia de vacanțe.
De asemenea, la stabilirea valorii minime a coșului se va ține cont de o familie formată din doi adulți salariați, cu vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, și din doi copii, cu vârsta cuprinsă între 12 și 14 ani, respectiv 8 și 10 ani.
Coșul pentru doi adulți, pentru luna septembrie 2019, are valoarea 4.262 lei, pentru doi adulți și un copil 5.708 lei, iar pentru doi adulți și doi copii 6.954 lei.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii