Credincioşii musulmani sărbătoresc, începând de duminică, Ramazan Bayram
Credincioşii musulmani sărbătoresc, începând de duminică, Ramazan Bayram
23 May, 2020 10:22
ZIUA de Constanta
3409
Marime text
- Credincioşii musulmani vor sărbători, începând de duminică, timp de trei zile, „Ramazan Bayram-ul”.
După o lună de primenire spirituală prin post, slujbe şi rugăciuni, credincioşii musulmani vor sărbători, începând de duminică, 24 mai 2020, timp de trei zile, „Ramazan Bayram-ul”.
Șeful Cultului Musulman din România, muftiul Muurat Iusuf, va oficia slujba de Ramazan Bayram duminică, începând cu ora 06:07, la Geamia Hunchiar din municipiul Constanța. De asemenea, slujbe religioase cu ocazia Ramazan Bayram-ului vor fi oficiate în toate geamiile. Având în vedere, însă, contextul actual, toate ceremonialurile religioase se vor desfășura în conformitate cu prevederile în vigoare și respectând întru totul măsurile privind prevenirea răspândirii infecțiilor cu SARS CoV-2: desfășurarea slujbelor în exteriorul locașurilor de cult, purtarea măștii de protecție, păstrarea distanței de 2 metri față de persoanele din jur, participarea la slujbă cu propriul covoraș de rugăciune, efectuarea ritualului de abluțiune acasă, evitarea adunărilor în fața locașurilor de cult înainte sau după slujbă, evitarea interacțiunii directe (strângere de mână, îmbrățișare).
„Zilele de Bayram sunt o binecuvântare pentru musulmanii care de-a lungul Lunii Sfinte Ramazan au ținut post. Aceste zile sunt un prilej de apropiere, de deschidere a sufletului și de împărtășire a bucuriei comune. De asemenea, pe parcursul celor trei zile de sărbătoare credincioșii musulmani obișnuiesc să își viziteze rudele și prietenii, bucurându-se de cei dragi și cinstind memoria celor care au trecut la cele veșnice. Anul acesta este un an greu, însă, când ne vom exprima dragostea față de cei dragi păstrând distanța fizică, dar apropiindu-ne sufletește mai mult decât până acum.
Chiar dacă, pentru o perioadă, unitatea noastră nu mai înseamnă să fim fizic unii lângă alții, fiecare dintre noi știe și simte că ne susținem reciproc prin gânduri, prin credință și respectând întru totul recomandările autorităților. Avem convingerea că nu vom lăsa această barieră fizică temporară să afecteze credința noastră care ne-a ținut mereu împreună și depinde numai de noi să nu permitem ca distanțarea fizică să aducă cu ea și o izolare identitară. Mai mult, depinde doar de noi să păstrăm viu și în această perioadă grea spiritul multicultural, împărtășind, pentru o vreme doar virtual, din frumosul fiecărei culturi și credințe din Dobrogea.
Suntem datori trecutului și responsabili față de viitor să continuăm, indiferent de greutățile care ne încearcă, să existăm în spiritul aceleiași bune conviețuiri, iar pentru asta, un prim pas constă în a nu ne pierde speranța și credința proprie!
Fie ca aceste zile de sărbătoare să ne fie călăuzitoare și să fim buni și darnici întotdeauna. Să ne respectăm pururi părinții, să îi ajutăm ori de câte ori putem pe cei aflați în suferință, să fim mereu cu sufletul deschis și gata să facem o faptă bună! ”, transmite Muftiatul Cultului Musulman.
Respectând tradiţia ca în fiecare an Şeful Cultului Musulman din România, Muftiul Iusuf Muurat, adresează credincioşilor musulmani tradiţionala urare „UN BAİRAM FERİCİT”! - “RAMAZAN BAIRAMÎNÎZ QAYÎRLÎ BOLSÎN !“ - “RAMAZAN BAYRAMINIZ HAYIRLI VE MŰBAREK OLSUN !” - “EID AL FITIR MUBARAK”!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii