Criza gunoaielor din Ploiești. Acuzații și blocaje administrative
Criza gunoaielor din Ploiești. Acuzații și blocaje administrative
24 Feb, 2025 14:12
ZIUA de Constanta
153
Marime text



Municipiul Ploiești este de o săptămână într-o criză a deșeurilor care a generat scandal, acuzații grave și plângeri penale, în timp ce locuitorii orașului, împărțiți în tabăra celor care îl susțin pe primarul Mihai Polițeanu în lupta cu ceea ce el numește ''mafia gunoaielor'', respectiv tabăra celor care îl acuză că a provocat și întreținut această criză, se roagă să fie în continuare ger astfel încât gunoaiele să nu înceapă să miroasă, potrivit Agerpres.
Încă de la începutul mandatului său, Polițeanu a declarat război ''mafiei gunoaielor'', iar bulgărele a început să se rostogolească odată cu ieșirea orașului din ADI Deșeuri, pe 12 decembrie 2024, ''printr-un act unilateral de voință'' exprimat prin votul reprezentanților ploieștenilor din Consiliul Local.
Demersul a fost urmat de încheierea unui contract cu firma Brantner, în urma unei notificări fără publicitate, edilul avertizând că există posibilitatea ca fostul operator Bin Go Solutions (fostă UWS/Rosal) să saboteze serviciul de salubritate în următoarele zile.
''Pe 17 februarie, compania Brantner va prelua colectarea și transportul deșeurilor în municipiul Ploiești. Începând cu aceeași dată, vor fi ridicate autorizațiile de acces în municipiul Ploiești pentru autospecialele Rosal'', a spus atunci edilul Polițeanu.
Din 17 februarie, deșeurile menajere nu au mai fost, însă, ridicate la Ploiești. Cauza - un blocaj instituțional; noul operator nu are autorizație de mediu pentru a-și putea începe activitatea.
Între timp, în cele șapte zile scurse de la debutul crizei, platformele au ajuns să fie acoperite cu munți de gunoaie. Pubelele dau pe dinafară de mizerie și nu mai fac față, deși numărul lor a fost suplimentate.
''Față de data trecută, când criza ne-a prins în plină vară, iar mirosurile au fost înfiorătoare, de data asta măcar a nins peste gunoaie, iar gerul a împiedicat descompunerea lor, ferindu-ne de mirosurile de care încă ne mai aducem aminte și acum'', a afirmat, pentru Agerpres, ploieșteanul George Marian.
Un alt locuitor al orașului, Elena Dobre, spune că un episod similar s-a mai petrecut în urmă cu câțiva ani.
''Am mai trecut prin așa ceva în urmă cu câțiva ani, diferența este că atunci era vară, exista risc sanitar mare și nimeni nu făcea nimic. Acum pare să fie altceva, primarul e prezent și activ, se aduc tomberoane noi... Ploieștiul este îngropat în gunoi pentru că unii nu știu când să renunțe la ciolan, nu din cauza primarului. Și dacă vom avea un oraș curat va fi datorită primarului, că nu a renunțat'', a declarat Elena Dobre pentru Agerpres.
Mesajele de susținere a primarului, dar și acuzațiile curg deopotrivă pe pagina sa de socializare la fiecare dintre postările zilnice referitoare la situația din oraș.
''Criza este creată de dumneavoastră. Înainte gunoiul se lua în fiecare săptămână. Schimbarea operatorului nu trebuia să fie resimțită de cetățeni. După ani întregi de administrație slabă, chiar puteați să acționați altfel. Așa ați promis! Acum doriți ca primul ministru sau chiar președintele țării să vă rezolve problemele', 'Asta se numește lipsă de experiență și incompetență din partea dumneavoastră, domnule primar. Un om chibzuit își pregătea cu atenție terenul înainte să acționeze. Acum că v-ați împotmolit, încercați să pasați responsabilitatea la oricine altcineva', 'Lăsați omul să și facă treaba. Este singur împotriva unui sistem corupt. Este destul de transparent cu cetățenii. Nimănui nu-i place că stă cu gunoiul la ușă, nici mie. Sperăm că vom scăpa de gunoaie cât mai curând', 'Felicitări. Așa trebuie lucrat. M-am săturat cel puțin în ultimii 8 ani de conducerea județului și orașului'' - sunt doar câteva dintre sutele de mesaje adresate primarului.
Mihai Polițeanu susține că problema privind autorizația de mediu a noului operator este în curs de rezolvare.
''Am vorbit în această dimineață cu șeful ANPM (Agenția Națională pentru Protecția Mediului - n. r.), sunt în curs de a rezolva problema autorizației de mediu. (...) Aștept să revină cu un telefon pentru că înțeleg că ANPM va avea un call cu cei de la APM Mehedinți și APM Prahova să accelereze eliberarea autorizației de mediu. Am primit asigurările că se va rezolva. (...) Totul e blocat la Prahova'', a afirmat edilul, luni, pentru Agerpres.
Implicarea APM Mehedinți în această situație, explicase anterior Polițeanu, s-a produs după ce ANPM i-a delegat operațiunea de eliberare a autorizației de mediu pentru noul operator. Mai mult, Agenția Națională pentru Protecția Mediului a trimis Corpul de control la APM Prahova.
''Chiar și în aceste condiții, după ce APM Mehedinți a eliberat avizul tehnic necesar autorizației de mediu pentru noul operator, APM Prahova continuă să blocheze procedura prin refuzul de a emite un punct de vedere final'', preciza primarul în urmă cu câteva zile.
De cealaltă parte, directorul APM Prahova, Florin Diaconu, spune că APM Mehedinți a solicitat un punct de vedere și se fac verificări pe documente.
''Ne-au cerut un punct de vedere și acum ne uităm și noi pe acte ca să dăm un punct de vedere. (...) Sunt foarte multe documente, contracte. (...) Un prim punct de vedere a fost negativ. (...) Nu era foarte clar care este trasabilitatea deșeurilor, trebuie să respecte niște condiții. (...). Trasabilitatea deșeurilor pe Prahova este aprobată prin planul de gestiune a deșeurilor și trebuie să respecte Sistemul Integrat de Management al Deșeurilor. (...) Colegii verifică. Sunt multe documente care se bat cap în cap și trebuie să le punem la punct'', a precizat Diaconu, pentru Agerpres.
Acesta a arătat că marea ''încurcătură'' este generată de faptul că vechiul operator de salubritate, Bin Go Solutions, are autorizație de mediu inclusiv pe zona Ploieștiului.
''Din câte știu, și aici este marea încurcătură, la ora actuală este un alt operator care are autorizație de mediu inclusiv pe zona Ploiești. Aici este problema, ar trebui anulată cealaltă autorizație. (...) Suntem într-o zonă de verificare a tuturor actelor. (...) La noi, autorizația de mediu a lui Bin Go este încă valabilă'', a explicat directorul APM Prahova.
Între timp, Garda de Mediu și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Prahova au demarat controale.
''Noi am început controalele la Primăria Ploiești, la fostul operator, la stația de tratare și suntem în derulare cu controalele. (...) Să vedem care este situația, care sunt autorizațiile, ce demersuri s-au făcut'', a declarat directoarea Gărzii de Mediu Prahova, Daniela Tudorache.
Reprezentanții DSP Prahova au emis o serie de recomandări în urma verificărilor efectuate.
''Deocamdată amenzi nu au fost dispuse, doar o serie de recomandări. Au fost făcute controale în teren pe partea de platforme și de spitale și am lăsat un termen de remediere de 48 de ore. Vineri au fost controalele, deci marți expiră termenul. Am cerut primăriei remedierea situației'', a precizat, pentru Agerpres, directorul DSP, Cătălin Albu.
Comitetul Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Ploiești a solicitat, vineri, Instituției Prefectului județului Prahova acordul pentru declararea stării de alertă în oraș, Prefectura anunțând că a solicitat puncte de vedere de la mai multe instituții în acest sens.
Până la rezolvarea situației, ploieștenii se bucură de temperaturile negative și se roagă să fie ger în continuare ca să nu miroasă gunoaiele.
Citește și:
AradGrămezi de gunoaie arucate la frontieră, adunate de drumari
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii