Crucea de pe Caraiman, resfințită într-un ceremonial, de Sfântul Andrei
Crucea de pe Caraiman, resfințită într-un ceremonial, de Sfântul Andrei
25 Nov, 2020 21:44
ZIUA de Constanta
2338
Marime text
- Ministerul Apărării Naționale organizează ceremonialul militar și religios de Resfințire a Crucii comemorative a Eroilor români din Primul Război Mondial pe platoul din apropierea Vârfului Caraiman din Munții Bucegi.
În contextul manifestărilor organizate cu prilejul sărbătoririi Zilei Naționale a României, în data de 30 noiembrie, începând cu ora 12.00 – Ziua Sfântului Andrei, ocrotitorul României, Ministerul Apărării Naționale organizează ceremonialul militar și religios de Resfințire a Crucii comemorative a Eroilor români din Primul Război Mondial pe platoul din apropierea Vârfului Caraiman din Munții Bucegi.
Ceremonia este organizată cu ocazia finalizării, cu opt luni înainte de termenul prevăzut în graficul de lucrări contractat, a lucrărilor de restaurare și reabilitare a monumentului istoric.
La activitate, care va fi organizată cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus, vor participa militari din toate unitățile de vânători de munte ale Armatei României, care vor purta steagurile de identificare ale acestora.
Evenimentul va fi transmis în direct pe pagina de Facebook a Ministerului Apărării Naționale.
Despre reabilitarea Crucii de pe Caraiman
Lucrările de reabilitare a „Crucii comemorative a Eroilor români din Primul Război Mondial”, monument istoric situat în Munții Bucegi, la altitudinea de 2.291 m, în apropiere de Vârful Caraiman, au fost contractate de Ministerul Apărări Naționale, încalitate de administrator legal al monumentului.
Lucrările executate au constat în sablarea tronsoanelor metalice, a soclului și platformei de acces la monument și acoperirea anticorozivă a întreagii structuri metalice. De asemenea, au fost finalizate amenajările interioare, au fost montate lămpile electrice și instalațiile interioare de iluminat și a fost realizată instalația de ventilație în subsol. În seara zilei de 14 septembrie 2020, de sărbătoarea Sfintei Cruci, luminile au fost aprinse pentru prima dată pe Cruce după începerea lucrărilor de restaurare.
A fost, de asemenea, amenajat un spațiu tehnic în care au fost amplasate bazine de colectare a apei de ploaie și un generator ce va permite menținerea unei temperaturi constante în cele două camere unde au fost amenajate săli de expoziții.
Astfel, la etaj, prin imagini, este rememorată construcția monumentului, ce a început în urmă cu 92 de ani, iar la parter este amenajată o expoziție dedicată Primului Război Mondial, eroilor neamului și bătăliilor de pe Valea Prahovei.
Obiectivul general al proiectului a fost promovarea istoriei și identității naționale prin conservarea, protejarea și valorificarea unui monument cultural și istoric de referință pentru România, Crucea comemorativă a Eroilor români din Primul Război Mondial,.
Obiectivele specifice au vizat, pe de o parte, restaurarea, reabilitarea, conservarea monumentului și amenajarea unui spațiu expozițional în cadrul monumentului și, pe de altă parte, creșterea numărului de vizitatori la monument cu minim 6%, în primul an după finalizarea lucrărilor.
Activitatea administrativă s-a desfășurat pe parcursul a doi ani, 2016 - 2018, interval în care s-au desfășurat procedurile legale privind transferul Crucii Caraiman de la orașul Bușteni la MApN, întocmirea documentațiilor tehnice, întocmirea și depunerea cererii de finanțare pe fonduri europene, semnarea contractului de finanțare, atribuirea prin licitație a contractului de lucrări, obținerea avizelor legale pentru fiecare etapă. Ulterior parcurgerii numeroșilor pași procedurali, în toamna anului 2018 a fost semnat contractul de lucrări de restaurare, reabilitare şi conservare a Crucii Caraiman şi de amenajare a spaţiului expoziţional din cadrul acesteia.
Lucrările propriu-zise de restaurare a monumentului s-au desfășurat pe parcursul a 11 luni, preponderent în perioada caldă, astfel: 1 lună în anul 2018, 5 luni în anul 2019 (iulie – noiembrie 2019), 5 luni în anul 2020 (iulie – noiembrie 2020) .
Proiectul a fost cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5, Prioritatea de investiţii 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural.
Valoarea proiectului a fost de 19.159.031, 29 lei, dintre care 15.946.043,78 lei reprezintă finanțare din fonduri europene, iar 3.212.987,51 este valoarea cofinanțării proprii pentru cheltuieli eligibile și neeligibile. Proiectul a fost implementat de Secretariatul general al Ministerului Apărării Naționale, cu sprijinul Direcției domenii și insfrastructuri.
Detalii suplimentare cu privire la derularea întregului procesului de reabilitare și restaurare a monumentului pot fi obținute de pe pagina de internet http://reabilitare-crucea-caraiman.ro/.
Sursă foto: ro.wikipedia.org
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii