CSAT ar putea fi obligat să impună zonă de protecție pentru obiective militare
CSAT ar putea fi obligat să impună zonă de protecție pentru obiective militare
06 May, 2024 14:13
ZIUA de Constanta
784
Marime text
- Deputaţii PSD Alfred Simonis şi Mihai Weber au depus la Senat proiectul de lege privind instituirea unor măsuri speciale pentru protecţia obiectivelor militare.
Propunerea legislativă are scopul de a introduce un mecanism de protecţie a obiectivelor militare care deservesc activităţilor pentru securitatea naţională. Astfel, iniţiativa celor doi deputaţi social-democraţi prevede stabilirea, prin hotărâre a CSAT, a obiectivelor militare care deservesc activităţi pentru securitatea naţională în jurul cărora se instituie, în extravilan, pe o rază de 2.400 de metri, zone cu regim de protecţie special, potrivit știripesurse.ro.
„Se impune completarea cadrului normativ pentru a răspunde, în mod adecvat, necesităţilor de desfăşurare în siguranţă a activităţii specifice securităţii naţionale, respectiv menţinerii funcţionalităţii primare care a fost stabilită pentru aceste obiective”, precizează cei doi deputaţi, în expunerea de motive a proiectului de lege.
Conform expunerii de motive, „în acord cu principiile, interesele şi obiectivele strategice şi de securitate şi ţinând cont de complexitatea şi sensibilitatea activităţii specifice desfăşurate în obiectivele militare care deservesc activităţi pentru securitatea naţională, propunerea legislativă urmăreşte consacrarea, la nivel de lege, a unui mecanism de protecţie a acestor obiective, prin:
- stabilirea, prin Hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, a obiectivelor militare care deservesc activităţi pentru securitatea naţională în jurul cărora se instituie, în extravilan, pe o rază de 2.400 de metri, zone cu regim de protecţie specială;
- reglementarea expresă a categoriilor de activităţi care nu se pot desfăşura în zonele cu regim de protecţie specială;
- stabilirea, în sarcina instituţiilor competente, a obligaţiei de a integra zonele cu regim de protecţie specială şi implicit a interdicţiilor necesare protecţiei obiectivelor militare, în baza de date a oficiilor teritoriale de cadastru şi publicitate imobiliară, în documentaţiile de amenajare a teritoriului judeţean, respectiv în planurile urbanistice generale şi în regulamentele aferente ale unităţilor administrativ-teritoriale, pentru asigurarea opozabilităţii faţă de terţi”.
Iniţiatorii mai precizează că„ impunerea anumitor obligaţii în zonele cu regim de protecţie specială, în extravilanul localităţilor, nu va afecta funcţia de bază a terenurilor, fie că sunt terenuri cu destinaţie agricolă, forestieră sau aflate permanent sub ape, motiv pentru care propunerea legislativă nu implică un impact bugetar”.
Prin urmare, proiectul de lege prevede că „termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a) obiectiv militar imobilele şi instalaţiile, aflate în proprietatea/administrarea instituţiilor din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, care deservesc activităţi pentru securitatea naţională, situate în extravilan sau în intravilan şi care fac parte din zonele cu regim de protecţie specială;
b) zonă cu regim de protecţie specială zona cu caracter special instituită în jurul obiectivelor militare în care sunt interzise, în extravilan, activităţile prevăzute la art.3, pe o rază de 2.400 de metri de la perimetrul obiectivului militar, în vederea protejării activităţilor specifice desfăşurate în cadrul acestora;
c) emiţător radio - echipament sau parte componentă relevantă a acestuia, capabil să comunice prin intermediul emisiei undelor radio, care utilizează spectrul alocat radiocomunicaţiilor terestre/spaţiale şi pentru operarea căruia este necesară obţinerea unei licenţe de utilizare a frecvenţelor radio”.
Citește și
Securitatea în regiunea Mării Negre, în deteriorare pe fondul „agresiunii Federaţiei Ruse asupra Ucrainei”
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii