CT Bus Autobuzele etajate revin pe traseu în acest weekend. Vezi de când încep să circule și liniile de noapte
CT Bus: Autobuzele etajate revin pe traseu în acest weekend. Vezi de când încep să circule și liniile de noapte
13 Jun, 2024 11:04
ZIUA de Constanta
1363
Marime text
Turiștii și constănțenii vor putea admira din nou orașul, Portul Constanța, Portul Tomis și stațiunea Mamaia din autobuzele etajate. Compania de transport public, CT Bus anunță că Linia City Tour revine pe traseu în weekend-ul 15-16 iunie. Autobuzele vor circula în intervalul orar 10-18, pe ruta obișnuită: Gară – Cap Linie Mamaia.
Potrivit comunicatului emis de CT Bus, biletele se pot achiziționa de la conducătorul auto, prin aplicația 24Pay și de la tonetele CT BUS din stațiunea Mamaia(zona Cazino și zona Parcului de distracții).
Programul liniei City Tour va începe normal în data de 21 iunie, iar de atunci autobuzele etajate vor circula zilnic emblematica linie estivală.
Din noaptea de 21 spre 22 iunie vor deveni operaționale liniile de noapte. Și în acest an autobuzele vor circula pe patru trasee nocturne: Linia N102 (Zona Industrială – Faleză Nord – Pescărie), Linia N2-43 (Tomis Nord – Centru – Gară – Poarta 6), Linia N100M (Gară – Lăpușneanu – Mamaia) și Linia N5-40 (Confort Urban – Gară – Centru - Campus).
Citește și:
Știri Constanța CT BUS. Linile 51, 51B și 14, deviate joi, 13 iunie
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii