Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
Advertisement
19:20 26 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cu ce se laudă fostul director al Aeroportului „Mihail Kogălniceanu”, în prezent membru în Consiliul de Administrație (document)

ro

28 Aug, 2014 00:00 3343 Marime text
Fost director al Aeroportului Internațional „Mihail Kogălniceanu”, Constantin Teodorescu este în prezent și el membru în Consiliul de Administrație.

Potrivit declarației de avere din iunie anul acesta, Teodorescu deține patru terenuri în intravilan, două la Constanța, unul de 19,58 mp, dobândit în 1981, aferent apartamentului, terenul fiind în indiviză, și un altul de 13 mp, de data aceasta moștenire, tot aferent apartamentului, precum și unul de 879 mp la Poiana Câmpina, județul Prahova, dobândit în 2005 prin vânzare-cumpărare, și un altul de 869 mp, dobândit în 2007, de asemenea, prin vânzare-cumpărare. Teodorescu mai deține și un teren de 5.000 mp în extravilanul satului Vișani, județul Brăila, dobândit prin moștenire în anul 2008.

La capitolul clădiri, fostul director al aeroportului a declarat că deține două apartamente în Constanța, unul de 51,80 mp, dobândit prin vânzare cumpărare în 1981, și un altul de 46,10 mp, moștenit din anul 2008. Din 2010, Teodorescu mai deține și o casă de locuit de 217,30 mp, în satul Trăisteni, comuna Valea Doftanei, județul Prahova.
Printre bunurile menționate se numără și două automobile, unul Dacia 1310 din 1987 și un Daewoo Cielo Executiv din 2003, ambele cumpărate.
În anul 2010, fostul director al Aeroportului „Mihail Kogălniceanu” a contractat un credit prin contract de refinanțare credite nevoi personale, în valoare de 59.000 USD, credit scadent în anul 2020.

Potrivit aceleiași declarații de avere, veniturile familiei în anul 2013 au fost alcătuite din salariul aferent funcției de bază și din indemnizația de membru în consiliul de administrație ale lui Teodorescu, în valoare totală de 67.494 lei, precum şi din pensia soției, în valoare de 16.035 lei.
Constantin Teodorescu a venit la conducerea Aeroportului Internațional „Mihail Kogălniceanu” în vara anului 2012, înlocuindu-l în funcție pe democrat-liberalul Ionel Manafu. Potrivit CV-ului, Teodorescu a absolvit Institutul Politehnic Bucureşti, Facultatea de Transporturi, devenind astfel inginer electromecanic. A mai urmat cursuri de investiţii publice (2004, ASE Bucureşti) şi CODECS SA (2003, managementul timpului, roluri şi abilităţi manageriale, managementul performanţei şi evaluarea performanţei). În 2005 a devenit directorul de dezvoltare al Aeroportului „Mihail Kogălniceanu“, loc în care, din 1982 până la acel moment mai ocupase posturile de şef atelier mecano-energetic, inginer şef şi director tehnic. Între 1976 şi 1979, a fost inginer stagiar la ITA Tulcea - autobaza Măcin, iar între 1979 şi 1982, şef birou tehnic şi mecanic şef la ITA Constanţa - Autobaza 3 Transcom.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii