Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:59 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum pot obține fermierii din Constanța venituri suplimentare prin programul AgreenaCarbon

ro

31 May, 2023 15:18 1389 Marime text

 
Agricultura conservativă are foarte multe beneficii, pentru fermieri, și mai ales pentru climă și mediul înconjurător, dar pentru sănătatea consumatorilor. Atunci când sunt adaptate nevoilor fiecărei ferme, tehnologiile agricole au potențialul de a crește veniturile fermierilor și de a menține echilibrul în cadrul fermei.
 
Tehnologiile de agricultură regenerativă stimulează biodiversitatea solului și materia organică, contribuind la reziliența solurilor, fiind și mai capabile să suporte efectele schimbărilor climatice, precum inundațiile și seceta. Producțiile ridicate și culturile bogate în nutrienți rezultă din soluri sănătoase. În plus, astfel de practici reduc pierderea apei din sol și eroziunea, rezultând o calitate mai bună a apei, atât în fermă, cât și în afara acesteia.
 
Pe acest fond, sistemele de certificare a carbonului din sol, cum ar fi AgreenaCarbon, cel mai mare program de certificare a carbonului din sol din lume acreditat la nivel internaţional, joacă un rol esenţial în sprijinirea fermierilor din perspectiva oferirii unui surse suplimentare de venit prin vânzarea certificatelor.

Pașii pe care fermierii trebuie să-i urmeze pentru obținerea certificatelor

Agreena a dezvoltat primul program de certificare a carbonului din sol din Europa, acreditat la nivel internațional, AgreenaCarbon. Pentru a beneficia de certificatele de carbon, fermierul se înscrie pe platformă și își introduce datele privind activitatea desfășurată pe terenurile cultivate din ultimii 5 ani, pentru a-și calcula potențialul de câștig. Ulterior, fermierul își poate planifica strategia de management a câmpului, cu sprijinul consultanților AgreenaCarbon.
Înainte de emiterea certificatelor de CO2 de către Agreena, pe teren sunt efectuate inspecții suplimentare de către un organism independent de verificare lider mondial, DNV. Numărul de certificate variază pentru fiecare fermă în parte și depinde de o serie de factori, de exemplu, tipul solului, practicile agricole adoptate în fermă. Acestea variază semnificativ de la câmp la câmp, dar, în cele mai multe cazuri, un fermier va primi până la 3 certificate pe hectar. Suma acestora poate varia între 20 și 50 EUR per certificat, prețul urmând să fie stabilit în funcție de cererea și oferta din piața globală.
 
În plus, AgreenaCarbon folosește o metodologie mixtă care poate folosită și de fermierii care operează la o scală mai mică. Aceasta stochează timp de cinci ani datele despre sol și cuantifică valorile de referință ale emisiilor de gaze cu efect de seră ale fermierilor, aliniate cu cele mai recente orientări IPCC ale Organizației Națiunilor Unite, monitorizează și raportează reducerile de gaze cu efect de seră și emisiile de carbon.

Principalele avantaje ale certificatelor de carbon

Un beneficiu pentru fermieri este că primii doi pași nu necesită niciun angajament din partea acestora, întrucât specialiștii implicați în cadrul programului se vor deplasa pe teren. După sezonul de recoltare, fermierul se va autentifica în platformă și va putea raporta datele reale ale câmpurilor, precum consumul efectiv de îngrășăminte și combustibil, cât și metodele de prelucrare a solului. Dacă fermierul este interesat să participe în programul Agreena după ce și-a văzut potențialul de câștig, acesta va avea o întâlnire cu echipa pentru a se asigura că datele sunt introduse corect, urmând semnarea contractului.
Un alt beneficiu menit să-l ajute pe fermier în munca sa este faptul că acesta are posibilitatea să păstreze certificatele, să le vândă, sau ca alternativă, Agreena le va vinde pentru el către companii verificate care doresc să-și compenseze emisiile de carbon pe care nu le pot evita.
 
Programul AgreenaCarbon susține fermierii în tranziția către agricultura regenerativă. Pentru mai multe detalii, consultați site-ul https://agreena.com/ro/.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii